Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lăsat fără cărţi, Dinu Valerică vrea să-i scrie o scrisoare incendiară premierului Ponta

Publicat in Ziua de Vest, luni 9 septembrie 2013 ·

Lovitură grea pentru unul dintre cei mai cunoscuţi comercianţi de cărţi la colţ de stradă din Timişoara. Dinu Valerică (44 ani) a fost amendat în mai multe rânduri de poliţiştii locali, iar în cele din urmă i-au fost confiscate peste 1.000 de cărţi.

Chiar dacă vindea de ani buni cărţi în staţia de tramvai din Piaţa Libertăţii, Dinu Valerică nu avea actele necesare pentru ocuparea domeniului public. După ce a încercat să vorbească atât cu primarul Robu, cât şi cu viceprimarul Traian Stoia, Dinu Valerică susţine că i se va adresa direct premierului Victor. Printre acuzaţii grave şi ameninţări, Dinu Valerică dezvoltă o întreagă teorie a conspiraţiei împotriva sa.

Ce îi spune Valerică premierului Ponta?

„Am să-i transmit un memoriu la domnul premier Victor Ponta şi am să-i explic că un anume Alex, care lucrează la Poliţia Locală Timişoara, împreună cu alţi trei inşi mi-au spus că se f.t în gura celor de la guvern, celor de la Parlament şi a lui Băsescu, că peste ei nimeni nu va trece”, este începutul unui denunţ agresiv al comerciantului de cărţi din Piaţa Libertăţii. De la denunţuri, Valerică trece rapid la ameninţări împotriva oamenilor legii „Dacă aş face rost de acid sulfuric, le-aş arunca în faţă celor care mi-au făcut rău pe nedrept, dar nu am de unde să procur, că se găseşte foarte greu”, spune Dinu Valerică.

Cine sunt sifonarii şi cine cere şpagă?

Dinu Valerică este negru de supărare, după ce poliţiştii locali i-au confiscat cele peste 1.000 de cărţi. Acesta susţine că, iniţial, poliţiştii i-au cerut şpagă şi abia apoi, când au văzut că nu primesc nimic, au pus legea în aplicare.

„Eu vând cărţi în Piaţa Libertăţii din 2004. Doi-trei ani de zile mi s-a dat aviz de vânzare, pentru că sunt caz social, dar dosarul meu a fost dat dispărut apoi de la Direcţia Socială. S-a dat pierdut dosarul, pentru a nu îmi mai da ajutorul soci

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav pe o șosea din Timiș. Trei morți, doi răniți

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă Grav accident de circulație, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza localității timișene Tomnatic. Trei persoane au murit, alte două au fost grav rănite. „În urma apelului primit la 112 din data de 29 iunie 2024, la ora 04:42, am fo

Congres extraordinar la USR. Formaţiunea îşi desemnează candidatul la prezidenţiale

Mediafax acum 3 ore
Congresul extraordinar al USR de sâmbătă începe la ora 10.00. În cadrul acestui eveniment, delegaţii partidului vor alege candidatul USR la alegerile prezidenţiale şi membrii unui nou Birou Naţional. Congresul va începe cu un discurs al noului preşe

Calendar ortodox, 29 iunie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea Sfinţilor Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor şi mai-marilor Apostoli Petru şi Pavel. La aceştia care altă pricină mai mare de laudă ar putea cineva să gândească a afla, afară de mărturisirea şi

Botoșani Cinci copii la spital, după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure

Ziua Constanta acum o ora
Cinci copii din județul Botoșani au fost transportați de urgență la spital după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure. „Prezentau dureri abdominale cu vărsături. Li s-au recoltat analize de laborator, tratament și au fost inter

Războiul din Ucraina, ziua 857. Zelenski a anunţat că zece civili au fost eliberaţi din captivitate în Rusia şi Belarus

Mediafax acum 2 ore
UPDATE Doi preoţi, printre cei eliberaţi la insistenţa Vaticanului „Am reuşit să aducem înapoi încă zece dintre oamenii noştri din captivitatea rusă, în ciuda tuturor dificultăţilor", a scris Zelenski pe Telegram, potrivit Reuters. Zelenski a mulţum

O medalie de aur şi 5 de argint pentru România la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori

Mediafax acum 45 minute
Potrivit Ministerului Educaţiei, cei 6 elevi români care au participat la olimpiadă au obţinut o medalie de aur şi cinci medalii de argint. Medalia de aur a fost obţinută de Tudor Chelaru, elev în clasa a VII-a la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” I

The New York Times îi cere lui Biden să se retragă din cursa pentru Casa Albă după dezbaterea cu Trump

News.ro acum 2 ore
Consiliul editorial al prestigiosului cotidian american The New York Times i-a cerut, vineri, preşedintelui Joe Biden să se retragă din cursa pentru Casa Albă, după dezbaterea sa dezastruoasă cu Donald Trump din ziua precedentă. Într-un editorial pu

UE cere Temu şi Shein detalii despre modul în care respectă regulile UE privind conţinutul online, până pe 12 iulie

News.ro acum 2 ore
Retailerul chinez de comerţ electronic rapid Temu şi colega fondat în China Shein au primit ordine de la autorităţile de reglementare tehnologice din UE să furnizeze detalii despre modul în care respectă regulile UE privind conţinutul online până pe

Sfântul Petru şi Pavel: peste 495.000 de români îşi serbează sâmbătă onomastica

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, peste 495.000 de români poate nume sau derivate din Petru şi Pavel. Cei mai mulţi, 127.370, poartă numele Petru, urmaţi de cei cu numele Paul, 78.535, Petre, 51.065, şi Petrică, 33.975, şi Pav

Scenariile pentru calificarea României în optimile de finală la Euro 2024

Crai Nou acum 2 ore
După cele două meciuri jucate până acum, naționala României continuă să conducă grupa E mulțumită golaverajului. Victoria cu 3-0 împotriva Ucrainei și înfrângerea 2-0 cu Belgia, ne menține cu golaveraj de +1 gol și există multe scenarii pentru ultim

Vremea

București
acum

31°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/35°
lun.

21°/38°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

28°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

19°/28°
Constanta
acum

31°
sâm.

21°/31°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

19°/22°
Timisoara
acum

26°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/35°
mar.

16°/25°