Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marica: Trebuie să câştigăm cu Turcia. Nu iau în calcul un egal

Publicat in Romania Libera, luni 9 septembrie 2013 ·

Atacantul Ciprian Marica crede în şansele României de a învinge Turcia, la Bucureşti, în meciul de mâine seară, din cadrul preliminariilor campionatului mondial. Totuşi un rezultat de egalitate ar fi şi el unul pozitiv privind obţinerea unui loc la baraj, potrivit Mediafax.

"Euforia jocului cu Ungaria a trecut, mâine ne aşteaptă un meci foarte, foarte greu şi suntem conştienţi de asta. Ţinând cont că un egal ne avantajează pe noi, iar meciul începe de la 0-0, atunci primordial ar fi să nu primim gol. Dar eu consider victoria de bază. Noi trebuie să câştigăm cu Turcia pentru a merge la baraj. Eu nu iau în calcul egalul. Important este să ne facem jocul nostru, să nu primim gol şi să nu intrăm în jocul turcilor", a spus Marica.

El a adăugat că meciul de marţi va fi mult mai greu decât cel cu Ungaria, dar speră ca echipa naţională să reuşească să anihileze ofensiva Turciei. "Ne dorim să repetăm figura frumoasă din meciul de vineri şi să îi facem bucuroşi pe toţi românii. Am avut mereu încredere în echipa naţională şi am în continuare. Se formează uşor-uşor un nucleu, o echipă care se dăruieşte şi care vrea să se califice la Mondiale. Sperăm să ne menţinem până la final pe această poziţie a doua a clasamentului. Turcia are un lot foarte bun, ne va fi mult mai greu decât cu Ungaria. Sperăm să îi anihilăm şi să nu aibă prea multe ocazii de a marca", a menţionat atacantul.

Marica face apel la suporteri să vină să susţină din tribune echipa naţională. Interesul scăzut la fanilor pentru meciul cu Turcia este explicat de atacant prin faptul că românii nu au o situaţie financiară care să le permită să îşi achiziţioneze bilete la două meciuri care se dispută la o distanţă de câteva zile. "Cu Ungaria am simţit omul în plus din tribună. Ne dorim ca oamenii să fie alături de noi. Avem nevoie de ei pentru că nu am câştigat încă războiul, ci doar o bătălie. Ne dor

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fetiţă de 8 ani dată dispărută a fost găsită mortă în pădure. Polițiștii cred că a fost ucisă

HotNews acum 31 minute
O fetiță de 8 ani dată dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită moartă, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost ucisă. Masina de politieFoto: Adrian Ilincescu

Atenționare de călătorie în Franța. Grevă a controlorilor de trafic aerian

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză că sindicatul controlorilor de trafic aerian UNSA-ICNA din Republica Franceză a lansat un apel la grevă pentr

Israelul a bombardat Fâșia Gaza și Rafah a doua zi după ce Curtea Internațională de Justiție a ordonat încetarea ofensivei

Ziare.com acum 57 minute
Armata israeliană a bombardat, sâmbătă, 25 mai, Fâşia Gaza, inclusiv Rafah, a doua zi după ce Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) i-a ordonat să îşi suspende operaţiunile în acest sector, în contextul în care la Paris se depun eforturi pentru a

Prognoza meteo pentru sâmbătă, 25 mai 2024, la Constanța

Ziua Constanta acum 12 ore
Mâine, 25 mai 2024, la Constanța, temperaturile vor atinge aproximativ 19°C, cu un procentaj scăzut de precipitații de doar 0%. Umiditatea se va situa la 66%, iar vântul va sufla cu o viteză de 29 km/h. Cerul va fi predominant înnorat. În ciuda cond

Lloyd Austin se va întâlni cu omologul său chinez după tensiunile legate de Taiwan

News.ro acum 4 ore
Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, se va întâlni săptămâna viitoare cu omologul său chinez Dong Jun, a anunţat vineri, Pentagonul, în contextul în care Beijingul a întreprins manevre militare majore în jurul Taiwanulu Insula, a cărei suv

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 11 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Peste 300 de morţi, în urma unei alunecări de teren în Papua Noua Guinee

News.ro acum 3 ore
Peste 300 de persoane au murit după o alunecare de teren în satul Kaokalam, în nordul statului Papua Noua Guinee, a anunţat, sâmbătă, presa locală, citată de Reuters. Cotidianul Post Courier din Papua Noua Guinee l-a citat pe deputatul Aimos Akem, c

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 9 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 12 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 11 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Vremea

București
acum

21°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

20°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

20°
sâm.

16°/20°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

18°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°