Duminică de duminică, în zilele de sărbătoare cu cruce roşie în calendarul ortodox, sau chiar seara, la slujbele de vecernie, zeci şi zeci de vulcăneni se îndreaptă spre schitul Sf. Nicolae de pe Valea Ungurului.
Unii se duc cu
maşinile, dar cei mai mulţi bat drumul pe jos. Şi, cum din oraş până la schit, sunt pe puţin trei, dacă nu chiar patru kilometri, e clar că e de mers. Or, cum cea mai mare parte dintre enoriaşi este formată din femei şi bărbaţi trecuţi de vârsta la care dădeau kilometrajul peste cap mergând pe jos, o bancă sau altceva pe care să stea jos şi să-şi tragă sufletul pentru câteva clipe nu le-ar strica defel.
Exact despre asta
este vorba. Pe ce să se aşeze? În timp ce Vulcanul a fost împânzit de bănci, puse una lângă alta, de la un capăt la celălalt al bulevardului, nimănui din administraţia publică locală nu i-a trecut prin minte că ar prinde bine câteva şi pe drumul acesta. Puse, din loc în loc, în faţa câtorva case de gospodari din Coroeşti şi una-două în apropierea clădirii în care, acum câţiva ani, era deschis un bar. Apoi, dacă e posibil, câteva şi pe drumul care se face din şosea şi duce la schit.
În afara uneia
rustice, aflată în faţa unei case şi străjuită de o troiţă, pe strada Valea Ungurului nu există nimic pe care să te pui jos, ca să-ţi mai tragi sufletul. Ar fi binevenite câteva şi în apropierea intrării în curtea sfântului lăcaş. La varianta aceasta s-a gândit şi părintele Vasile Mocan, stareţul mănăstirii. Numai că, având în vedere că tot banul care vine la mănăstire se duce pe cheltuielile cu construcţia noii biserici, demersul sfinţiei sale a rămas doar la stadiul de intenţie.
Duminică de duminică, în zilele de sărbătoare cu cruce roşie în calendarul ortodox, sau chiar seara, la slujbele de vecernie, zeci şi zeci de vulcăneni se îndreaptă spre schitul