Poliţia Română a demarat, la data de 1 septembrie a.c., o amplă acţiune de prevenire şi combatere a ilegalităţilor în domeniul producerii, prelucrării, achiziţionării şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie.
De la declanşarea acţiunii, la nivel naţional, au fost efectuate peste 10.600 de controale la societăţi comerciale şi persoane fizice, fiind verificate şi peste 6.500 de mijloace de transport.
În perioada 1-6 septembrie, şi la nivelul judeţului Suceava s-au desfăşurat acţiuni la care au participat 165 de poliţişti din cadrul structurilor de investigare a fraudelor, ordine publică, poliţie rutieră şi poliţie transporturi.
Au fost efectuate 430 de controale, dintre care 80 la societăţi comerciale, 61 la persoane fizice, fiind verificate şi 289 mijloace de transport.
Poliţiştii au constatat 5 infracţiuni şi au aplicat 158 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 48.640 lei.
Cu titlu de exemplu, cu ocazia efectuării unor verificări la o persoană fizică autorizată, s-a constatat că aceasta derula acte de comerţ cu produse cerealiere fără a deţine documente legale de provenienţă, sens în care s-a dispus sancţionarea conform Legii nr. 12/1990, republicată, şi confiscarea cantităţii de 1597 kg cereale, în valoare de 2395,5 lei.