Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Femeie suspectată că a dat foc locuinţei concubinului, căutată de poliţişti

Publicat in Gandul, luni 9 septembrie 2013 ·

O femeie de aproximativ 40 de ani din Braşov este căutată, luni, de poliţişti, fiind suspectată că a dat foc locuinţei concubinului ei, apoi a fugit într-o pădure din apropiere, pompierii intervenind cu trei autospeciale pentru a stinge incendiul, însă casa a ars aproape în totalitate.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, Ciprian Sfreja, incendiul a fost provocat de "un foc aprins intenţionat", care a cuprins rapid locuinţa construită din lemn, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Am intervenit cu trei autospeciale pentru a localiza şi lichida incendiul. Când au sosit echipajele, focul ardea cu flăcări violente de şapte-opt metri, dar, din cauza vântului şi a faptului că structura clădirii era din lemn, focul s-a extins rapid la întreaga clădire. Aceasta a ars în proporţie de 90 la sută", a spus reprezentantul ISU Braşov.

Incendiul s-a extins la un grajd din apropiere, unde se aflau animale.

Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz, întrucât focul ar fi fost pus intenţionat de către concubina proprietarului, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Braşov, comisar şef Liviu Naghi.

Proprietarul, un bărbat de circa 50 de ani, locuia cu concubina lui într-o casă de pe Calea Bucureşti din Braşov. Cei doi s-au certat luni dimineaţă, iar femeia l-a lovit cu o sticlă în cap pe bărbat, acesta ajungând la Spitalul Judeţean Braşov.

În timpul în care bărbatul era la spital, femeia ar fi incendiat casa, apoi a fugit într-o pădure.

"Femeia este căutată de poliţişti. Nu a fost încă găsită, însă deocamdată ea este principalul suspect în acest caz. Urmează ca după ce va fi găsită să fie audiată", a spus Naghi.

O femeie de aproximativ 40 de ani din Braşov este căutată, luni, de poliţişti, fiind suspectată că a dat foc locuinţei concubinului ei, apoi a fugit într-o pădure

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Putin cere reluarea negocierilor de pace cu Ucraina, dar contestă legitimitatea lui Zelenski

G4Media acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut vineri reluarea negocierilor de pace cu Ucraina, deşi a contestat legitimitatea omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, al cărui mandat a expirat, în timp ce ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba l

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 17 minute
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 59 minute
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Alexandru Rafila: „Centrul pentru marii ARȘI de la Spitalul de Urgență Timișoara va fi finalizat până la sfârșitul anului”

Gandul acum 28 minute
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat prin intermediul social-media, că centrul pentru marii arși de la Spitalul Județean de Urgență din Timișoara va fi finalizat până la sfârșitul anului. Alexandru Rafila a declarat că centrul pentru mar

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 6 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 6 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 4 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 10 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

"O dă la pace", dar după ce "o lasă cum a căzut": Putin ar vrea o încetare a focului "în actualele linii ale frontului"

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin este pregătit să oprească războiul din Ucraina printr-o încetare negociată a focului care recunoaşte liniile actuale ale frontului, spunând în acelaşi timp că este pregătit să lupte în continuare dacă Kievul şi Occide

Vremea

București
acum

22°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

24°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/19°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°