Președintele PNL, Crin Antonescu a declarat luni, într-o conferință de presă faptul că el cere Parlamentului, respingerea proiectului Roșia Montană.
Crin Antonescu a declarat că este mai importantă susținerea publică decât datele tehnice ale proiectului Roșia Montană, aprobat de guvern în ședința din 27 august 2013.
„Doresc să fac o declaraţie în nume strict personal. Având în vedere calitatea mea de preşedinte al Senatului, de preşedinte al PNL, e o declaraţie care nu angajează strict Senatul şi nici PNL. Am un punct de vedere ferm şi definitiv conturat în legătură cu proiectul Roşia Montană. Cred că proiectul exploatării la Roşia Montană nu poate fi susţinut, proiectul fie ar trebui retras (…) Eu cred că trebuie respins”, a spus Crin Antonescu.
Declarația lui Crin Antonescu vine după opt zile de proteste ale opozanților proiectului Roșia Montană, care manifestă vehement în Piața Victoriei și la Universitate.
Duminică seară, peste 10.000 de opozanți ai Roșia Montană au plecat în marș prin București de la Universitate – Piața Victoriei – Ștefan cel Mare – Calea Moșilor – Universitate.
Exploatarea ar urma să înceapă în noiembrie 2016, după ce planul urbanistic zonal va fi aprobat până la sfârşitul acestui an, iar participaţia statului ar creşte cu încă 5,69%, la 25% din acţiuni.
Roşia Montană Gold Corporation va plăti Guvernului o redevenţă de 6% din valoarea producţiei, statul având opţiunea de a solicita companiei Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) ca plata redevenţei să se facă în natură, conform proiectului.
Se estimează că proiectul Roşia Montană va genera pentru bugetul de stat şi bugete locale venituri de aproximativ 2,3 miliarde dolari.
Societatea Roşia Montană Gold Corporation este controlată de compania canadiană Gabriel Resources, care deţine 80,69% din acţiuni. În spatele Gabriel