Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salon Auto Frankfurt: Vezi cele mai importante modele lansate în 2013

Publicat in Romania Libera, luni 9 septembrie 2013 ·

Salonul Auto de la Frankfurt, cel mai important eveniment de acest gen din Europa, continuă tradiţia şi în acest an, la cea de a 65-a ediţie. Producătorii auto vor avea nu mai puţin de 70 de lansări în premieră mondială, salonul fiind deschis oficial de Angela Merkel pe 12 septembrie.

La Frankfurt, o dată la doi ani, se adună toată crema industriei auto mondiale, cele mai importante lansări de maşini, testări de noi tehnologii în premieră sau diferite surprize destinate fanilor, făcând parte din spectacolul zilnic al acestui salon auto. Cancelarul Germaniei, Angela Merkel va deschide oficial salonul, care se va desfăşura între 12-22 septembrie.

Anul acesta sunt prezenţi la Frankfurt aproximativ 1100 expozanţi care vor avea 159 premiere mondiale, dintre care 70, ale producătorilor auto, potrivit unui anunţ oficial al lui Matthias Wissmann, preşedintele VDA (Asociaţia Germană a Industriei Auto), care organizează şi acest eveniment. Salonul Auto de la Frankfurt bate multe recorduri atunci când vine vorba de cirfre, însă el se remarcă în primul rând prin impactul pe care îl au pe piaţă modelele lansate aici.

Revino aici pentru update-uri zilnice şi cele mai importante noutăţi din nou capitală a lumii auto, Frankfurt.

Vezi în continuare lista celor mai importante lansări auto la Frankfurt 2013:

FOTO Dacia Duster facelift: Totul despre SUV-ul românesc UPDATE

FOTO Ford S-Max Concept: Aşa va arăta viitorul monovolum european

FOTO Kia Niro Concept: declaraţie de război pentru Captur, Juke sau Mokka

FOTO Volkswagen Sportsvan concept: Cum ar putea arăta viitorul Golf Plus

FOTO Audi A3 cabrio: Noua generaţie a decapotabilei vine cu o surpriză

Renault Megane primeşte un nou facelift: Condusul se transformă în joc video

FOTO Noul Volkswagen Golf R: Bestie germană de 300 CP

Premieră europeană Noul Kia Soul, la Frankfu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandalul de la Sectoarele 1 şi 2. PSD: Cei de la USR au pierdut dreptul de a contesta rezultatul când au semnat procesele verbale

Mediafax acum 59 minute
„Referitor la presiunile disperate făcute de USR pentru renumărarea voturilor de la Sectoarele 1 şi 2 ale Capitalei, PSD face precizarea că în momentul numărării voturilor în secţiile de votare reprezentanţii USR nu au avut nimic de obiectat în priv

Peste 10.000 de locuri la UVT, în cadrul procesului de admitere din anul 2024 (P)

Timpolis acum 3 ore
Foto: UVT Viitorii studenți ai Universității de Vest din Timișoara au început deja procesul de admitere, prin intermediul platformei online special creată pentru a face înscrierea cât mai uşoară, admitereonline.uvt.ro. Peste o mie de candidați și-au

"Ziua Părinţilor de Îngeri" va fi marcată pe 15 octombrie! Părinţii vor beneficia de consiliere psihologică gratuită

Ziua Constanta acum 2 ore
"Ziua Părinţilor de Îngeri", care comemorează copiii decedaţi la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, va fi marcată pe 15 octombrie, iar părinţii vor beneficia de consiliere psihologică gratuită, timp de jumătate de an, prevede o lege p

Candidatul independent Vlad Gheorghe cere renumărarea voturilor: Sunt zeci, sute, mii de voturi care nu se mai regăsesc în procesele verbale

News.ro acum o ora
Candidatul independent la alegerile europarlamentare şi actual eurodeputat Vlad Gheorghe a anunţat că va solicita renumărarea voturilor. El a spus că, la numărătoarea oficială, „am crescut cu mii de voturi până azi - deja 231.877 voturi validate ofi

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Biroul Electoral Central, rezultate provizorii la ora 10.00 - Alianţa PSD-PNL 48,57%, AUR 14,93% / Ierarhia la votul din străinătate: PSD-PNL, Alianţa Dreapta Unită, AUR, SOS România

News.ro acum 3 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 48,57%, iar AUR s-a clasat pe locul al doilea, cu 14,93% la alegerile pentru Parlamentul European, în timp ce independentul Nicu Ştefănuţă a obţinut 3,08%, conform rezultatelor provizorii ale scrutinului transmis

Rata anuală a inflației a coborât la 5,12%, în mai 2024

Ziua Constanta acum 5 ore
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 1,24%, cele nealimentare cu 6,38%, iar serviciile cu 9,29%, potrivit datelor publicate miercuri de Insti

George Tuță: Fiecare dintre noi poate să facă această aritmetică simplă, să adune voturile, să îşi dea seama că sunt corecte

HotNews acum 46 minute
Candidatul PSD-PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuță, consideră că numărătoarea voturilor a fost făcută corect, liberalii calculând în funcție de datele oficiale ale AEP, „unde în cea mai mare parte au fost corecte”. Miercuri dimineața, contraca

Aproximativ 33.000 de perechi de încălţăminte sport contrafăcută, în valoare de 5 milioane de euro, descoperite în patru containere sosite în Portul Constanţa/ Un ucrainean oferise 20.000 de dolari pentru a nu fi controlate containerele

News.ro acum 2 ore
Aproximativ 33.000 de perechi de încălţăminte sport contrafăcută, în valoare de 5 milioane de euro, au fost descoperite în patru containere sosite în Portul Constanţa, au anunţat poliţiştii de frontieră. Ei au precizat că un cetăţean ucrainean este

Constanţa: Un bărbat s-a stropit cu benzină şi a încercat să îşi dea foc în parcarea unui centru comercial/ El a fost imobilizat la timp şi transportat la clinica de psihiatrie

News.ro acum 46 minute
Un bărbat de 34 de ani s-a stropit cu benzină, miercuri, şi a încercat să îşi dea foc în parcarea unui centru comercial din municipiul Constanţa, dar a fost imobilizat la timp şi transportat la clinica de psihiatrie.

Ciucă: Spun cu toată responsabilitatea - PNL va avea candidat la prezidenţiale

Mediafax acum 44 minute
„Vă pot spune cu toată responsabilitatea că Partidul Naţional Liberal va avea propriul candidat la alegerile prezidenţiale. Toate aceste scenarii, cum este normal în viaţa politică şi în dezbaterea publică, fac deliciul analizelor. Nu se va schimba

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/31°
joi

20°/32°
vin.

18°/21°
sâm.

16°/27°
Iasi
acum

24°
mie.

16°/24°
joi

18°/21°
vin.

16°/20°
sâm.

15°/24°
Constanta
acum

30°
mie.

21°/30°
joi

20°/24°
vin.

18°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

14°/24°
joi

15°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
Timisoara
acum

22°
mie.

16°/23°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/27°