Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiect pilot pentru contorizarea individuală a apei

Publicat in Ziarul de Roman, marți 10 septembrie 2013 ·

Primarul Leoreanu a găsit o soluţie pentru contorizarea individuală. Contorizarea inteligentă înseamnă plata consumului înregistrat pentru fiecare consumator în parte, fără diferenţe sau pierderi.

Primăria municipiului Roman doreşte implementarea unui proiect pilot pentru contorizarea individuală a apei. Proiectul se va aplica la unul din blocurile ANL, care sunt administrate de societatea Consiliului Local Roman şi va presupune montarea unor contoare de o clasă mare de precizie, care vor transmite consumul de apă, prin citire optică, către un server care va centraliza toate informaţile primite de la distanţă. “Este un proiect pilot, în premieră pe ţară, după un model preluat din străinătate. Contoarele vor fi citite prin transmisie optică, de la distanţă, fără a fi nevoie ca proprietarul să transmită personal indexul lunar sau cineva să intre în apartament pentru a verifica dacă există concordanţă între consumul declarat şi cel real. La acest moment, proiectul se află la Compartimentul tehnic din primărie, care se ocupă de unele detalii de amplasare. Anul viitor, îl vom implementa şi cred că va fi un succes, întrucât am făcut deja mai multe calcule în acest sens”, a afirmat Laurenţiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman.

Șeful administraţiei locale speră că acest tip de contorizare inteligentă va diminua spre zero diferenţele dintre suma contorilor individuali dintr-un bloc şi indexul pe care îl arată contorul de branşament, la care are acces compania ApaServ, prin citirea, concomitent, a tuturor contoarelor şi posibilitatea de a determina, cu mare precizie, consumul real de apă la intervale definite de timp.

În ţară există un alt tip de contorizare inteligentă, care deja a fost pus în aplicare. Compania Aquatim din Timişoara a montat 9.000 de contoare care pot fi citite de la distanţă, prin transmisie radio. Citirea se face cu ajutorul unui

Articolul in Ziarul de Roman >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Germania merge în sferturi, după victoria cu Danemarca

Ziua Constanta acum 16 minute
A doua echipă calificată în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania, după Elveția, este selecționata țării gazdă, care a dispus de Danemarca în optimi. La Dortmund, Germania s-a impus cu 2-0 (0-0), prin golurile lui Ha

Amendă pentru Aeroportul Otopeni, după câteva zile cu aerul condiționat stricat. Temperatura din interior depășea 30 de grade

Ziare.com acum 4 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat cu 10.000 de lei Aeroportul Internaţional Henri Coandă din cauza temperaturii ambientale pentru limita normală în terminalele Plecări şi Sosiri, determinată de defecţiuni la sistemul de

Pescari morți după ce au băut din sticle găsite în mare, crezând că e alcool

Ziare.com acum 39 minute
Patru pescari din Sri Lanka au murit, iar alţi doi sunt în stare critică după ce au consumat un lichid necunoscut din sticle pe care le-au găsit în timp ce se aflau pe mare, potrivit presei locale, informează BBC. Persoanele respective se aflau într

Tensiuni în creștere la granița dintre Ucraina și Belarus. Ambele țări îşi consolidează dispozitivul militar

Ziare.com acum 2 ore
Armata din Belarus a anunţat sâmbătă, 29 iunie, desfăşurarea unor sisteme antiaeriene suplimentare la graniţa cu Ucraina, după ce anterior a sporit acolo de asemenea efectivele forţelor terestre. Totul în timp ce a acuzat Ucraina de pregătirea unor

Este oficial Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 7 ore
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale. Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi, potrivi

Atacator cu arbaleta, ucis în faţa ambasadei israeliene din Belgrad. Un poliţist a fost rănit

Mediafax acum 5 ore
Poliţia l-a identificat pe atacator ca fiind un „convertit" la islam, care s-a născut în 1999 în oraşul Mladenovac, la aproximativ 50 de kilometri de Belgrad, conform AFP. Atacul a avut loc sâmbătă în capitala sârbă, când atacatorul l-a împuşcat pe

Reactorul 1 al centralei nucleare din Cernavodă a fost resincronizat la Sistemul Energetic Naţional. Programul de oprire planificată s-a încheiat

Ziare.com acum 2 ore
Nuclearelectrica, compania de stat care administrează centrala nucleară din Cernavodă, anunţă că reactorul 1 a fost resincronizat sâmbătă după-amiază, 29 iunie, la Sistemul Energetic Naţional după finalizarea programului de oprire planificată. ”Nucl

Incendiu masiv la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în 6 regiuni greceşti

Mediafax acum 4 ore
Un incendiu de vegetaţie a izbucnit sâmbătă după-amiază într-o zonă forestieră la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în şase regiuni greceşti. Patruzeci de incendii de vegetaţie au izbucnit din zorii zilei în întreaga ţară.

Carla Bruni-Sarkozy, audiată. Ce riscă soția fostului președinte al Franței

Ziare.com acum 5 ore
Carla Bruni-Sarkozy va fi convocată din nou la o audiere judiciară în dosarul legat de finanţarea campaniei electorale din 2007 a soţului său, fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, cu fonduri oferite de fostul dictator libian Muammar Gaddafi, relatează

Un băieţel de 11 ani a fost dat dispărut. Polițiștii cer ajutorul populației pentru găsirea copilului

Ziare.com acum 5 ore
Poliţiştii din Botoşani cer ajutorul populaţiei pentru identificarea unui băieţel de 11 ani care a dispărut în cursul zilei de sâmbătă, 29 iunie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IP) Botoşani, Delia Nenişcu, co

Vremea

București
acum

25°
dum.

21°/36°
lun.

21°/39°
mar.

21°/33°
mie.

20°/27°
Iasi
acum

24°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

17°/29°
mie.

17°/29°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/28°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
mie.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/25°
mie.

17°/18°
Timisoara
acum

22°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°
mar.

17°/23°
mie.

17°/25°