Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suntem tot mai puţini. Ce spune INS într-un raport dat publicităţii

Publicat in Romania Libera, marți 10 septembrie 2013 ·

Populaţia României a scăzut cu 539 de persoane în luna iulie, a anunţat, marţi, Institutul Naţional de Statistică (INS) prin intermediul unui comunicat de presă, potrivt B1TV.

În această lună s-au născut 18.959 de copii, cu 4.514 mai mulţi decât în iunie şi au decedat 19.498 de persoane, cu 178 mai multe.

"Sporul natural provizoriu a fost negativ în luna iulie, de 539 persoane (decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii), la fel ca în luna iunie când a fost de 4.875 persoane. Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an, înregistrate în luna iulie a fost de 155 (8,2 copii sub un an la 1000 născuţi-vii), rata fiind în scădere faţă de luna iunie, când a fost de 8,8 copii sub un an la 1000 născuţi-vii", se arată în comunicat.

Tot în iulie, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 13.908 căsătorii, cu 1.754 mai multe decât în iunie, iar numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii 202/2010 a fost de 1.692, cu 630 mai puţine decât în luna precedentă.

Astfel, numărul nou-născuţilor vii a fost mai mare cu 99, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 1.498 mai mic, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

"Sporul natural a fost negativ în luna iulie 2013, de 539 persoane, la fel ca în luna iulie 2012 (2.136 persoane). Numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat a fost cu 23 mai mare decât în luna iulie 2012", a precizat INS.

Populaţia României a scăzut cu 539 de persoane în luna iulie, a anunţat, marţi, Institutul Naţional de Statistică (INS) prin intermediul unui comunicat de presă, potrivt B1TV.

În această lună s-au născut 18.959 de copii, cu 4.514 mai mulţi decât în iunie şi au decedat 19.498 de persoane, cu 178 mai multe.

"Sporul natural provizoriu a fost negativ în luna iulie, de 539 persoane (decedaţii având un excedent faţă

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Apare taxa pe kilometraj. Cât vor trebui să plătească șoferii

HotNews acum 16 minute
Statul California, unde circulă cele mai multe mașini electrice din Statele Unite, va trece de la clasica taxă pe carburanți la taxa pe kilometraj, pentru ca și șoferii autovehiculelor electrice să achite impozitul plătit de toți ceilalți conducător

Trageri LOTO 6/49, Joker, 5/40, Noroc din 26 mai 2024. Report de aproape un milion de euro la categoria I

HotNews acum o ora
Duminică, 26 mai, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 23 mai, Loteria Română a acordat peste 15.500 de câștiguri în valoare totală de peste un milion de lei. Trage

AI-ul, noua goană după aur: SoftBank este pregătită să aloce aproape 9 miliarde de dolari pe an pentru investiţii în inteligenţa artificială

Mediafax acum 18 minute
Fondatorul Masayoshi Son a fost foarte vocal cu privire la credinţa sa în inteligenţa artificială şi la necesitatea de a remodela compania în goana după tranzacţii care pot sprijini bijuteria coroanei grupului, Arm, un proiectant de cipuri cu sediul

Salvamont: 33 de persoane salvate în urma intervenţiilor din ultimele 24 de ore/ Unsprezece dintre acestea au fost predate ambulanţelor, o alta fiind preluată de elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Un număr de 33 de persoane au fost salvate de echipele Salvamont România în urma intervenţiilor din ultimele 24 de ore. Dintre acestea, 11 au fost predate ambulanţelor SAJ sau SMURD pentru a fi transportate la spital, o alta fiind preluată de un eli

Şase morţi şi zeci de răniţi, în urma unor atacuri ale ruşilor la Harkov

News.ro acum 5 ore
Atacuri ale ruşilor asupra unui aglomerat magazin de bricolaj şi asupra unei zone rezidenţiale din oraşul ucrainean Harkov au ucis, sâmbătă, cel puţin şase persoane şi au rănit alte câteva zeci, afirmă oficiali locali, citaţi de Reuters. Şase persoa

Cel puțin 10 persoane au fost ucise într-un atac israelian asupra unei școli din Gaza folosită ca adăpost

HotNews acum 43 minute
Cel puțin 10 persoane, inclusiv copii, au murit sâmbătă în Gaza, după ce un atac cu drone a lovit școala în care se adăposteau, potrivit lucrătorilor sanitari palestinieni citați de CNN. Clădiri afectate de bombardamente în Jabalia, GazaFoto: AA/ABA

Cornel Dinu, tot mai rău. „Nu mai iese din casă, s-a izolat de oameni și parcă își dorește sfârșitul”

Adevarul acum 2 ore
Legendarul dinamovist Cornel Dinu s-a retras în ultima vreme și a dispărut atât de pe micile ecrane, cât și din ziare, unde făcea furori cu declarațiile sale acide. Fostul său colaborator, Cristi Borcea, a povestit drama prin care trece fostul mare

Oficial BCE: Băncile italiene trebuie să plece din Rusia, rămânerea aduce ”o problemă de reputaţie”

News.ro acum 4 ore
Băncile italiene trebuie să-şi oprească afacerile în Rusia, deoarece rămânerea în această ţară aduce şi ”o problemă de reputaţie”, a declarat, sâmbătă, Fabio Panetta, membru în conducerea Băncii Centrale Europene, transmite Reuters. După Raiffeisen

Compozitorul Disney Richard M Sherman, care a scris şi piese pentru ”Mary Poppins”, a murit la vârsta de 95 de ani

News.ro acum 4 ore
Compozitorul Richard M Sherman, care a scris melodii pentru filme clasice Disney precum ”Mary Poppins” şi ”Chitty Chitty Bang Bang”, a murit la vârsta de 95 de ani, în Beverly Hills, relatează BBC. Sherman a făcut echipă cu răposatul său frate Rober

Medic toxicolog: Copii drogaţi cu substanţe psihoactive după ce iau medicamente prescrise celor cu probleme psihiatrice sau obţinute de pe piaţa neagră/ Acestea, în doze mai mari sau combinate cu alcool dau simptome pentru care aceşti pacienţi le consumă

News.ro acum 3 ore
Dr. Viorela Niţescu, medic primar pediatru, toxicolog şi şeful Secţiei de toxicologie de la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Capitală, afirmă că, în ultima vreme, medicii de la această unitate sanitară se confruntă cu mai multe cazuri ale unor co

Vremea

București
acum

23°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/20°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

23°
dum.

12°/25°
lun.

11°/20°
mar.

13°/20°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

22°
dum.

15°/22°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/23°
lun.

11°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/18°
Timisoara
acum

23°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°