Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Violatorii s-au dezlănţuit la început de săptămână

Publicat in Opinia Buzau, miercuri 11 septembrie 2013 ·

O bătrână de 75 de ani a fost batjocorită de un consătean, iar o tânără a scăpat ca prin urechile acului

Un localnic de 59 de ani, din Tisău, a fost reţinut luni seară de poliţişti, acuzat că şi-ar fi violat o consăteancă de 75 de ani, după ce, iniţial, acesta dovedise faţă de ea cele mai bune intenţii. Faptele s-au petrecut în prima zi a săptămânii, totul începând cu o vizită de curtoazie pe care bărbatul i-a făcut-o victimei sale. Întrucât se cunoşteau de mai multă vreme, acesta a trecut pe la ea să o întrebe de sănătate, iar femeia l-a primit în casă fără a-i bănui intenţiile. Se pare că s-au şi cinstit cu câteva pahare, ceea ce l-a impulsionat pe musafir, acesta simţind subit o atracţie fizică faţă de gazda sa. Cu intenţia de a fi ­curte­nitor, s-a oferit să îi dea o mână de ajutor în gospodărie şi să îi aducă lemnele de la pădure, întrucât femeia tocmai se plânsese că se apropie iarna şi încă nu are ce pune pe foc.

Simţind că bărbatul are oarece intenţii ascunse, bătrâna l-a refuzat, iar acesta a plecat în cele din urmă acasă. Între timp, a mai golit câteva pahare, iar după aproximativ o oră s-a hotărât să se întoarcă la domiciliul consătencei sale şi să îşi satisfacă poftele carnale.

De această dată nu a mai fost la fel de curtenitor, dând buzna peste femeie în casă şi începând să o ameninţe cu acte de violenţă. S-a năpustit asupra ei şi i-a smuls hainele, după care a violat-o. S-a potolit într-un târziu datorită ţipetelor femeii, care striga după ajutor, abandonând-o pe pat şi părăsind în grabă locuinţa.

Femeia a anunţat la scurt timp poliţia, iar violatorul a fost prins în aceeaşi zi, poliţiştii luând împotriva sa măsura reţinerii pentru 24 de ore. În prezent, este ­cer­cetat pentru viol şi violare de domiciliu.

Un alt buzoian, cercetat pentru tentativă de viol

În aceeaşi zi, o faptă similară se petrecea pe raza comun

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Știri România Planul Roșu activat după un grav accident rutier! Un autocar cu peste 50 de persoane și un autocamion, implicate

Ziua Constanta acum 2 ore
Planul Roșu de intervenție a fost activat în această dimineață începând cu ora 7.00 în județul Sibiu în urma unui accident rutier. Potrivit IGSU, este vorba despre un autocar care a ieșit în afara părții carosabile pe raza localității Porumbacu de S

Meteo. Capitala şi şapte judeţe, sub Cod portocaliu de caniculă

Mediafax acum 2 ore
Luni este valabilă o avertizare cod portocaliu, fiind prognozate val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic accentuat, în judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ialomiţa, Călăraşi şi Ilfov, precum şi în municipiul Bucureşti. „Temperatur

Azi încep alegerile pentru un nou preşedinte al USR

Mediafax acum 2 ore
Candidatura a şase membri USR a fost validată în cursa pentru preşedinţia USR. Preşedintele USR va fi ales de fiecare membru al partidului, prin vot direct, pe o platformă online, aşa cum prevede statutul, anunţă formaţiunea. Lista candidaţilor vali

Un tânăr de 19 ani a murit și doi adolescenti, de 16 și 17 ani, sunt în stare gravă, după ce s-au răsturnat cu mașina

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 19 ani a murit şi doi adolescenţi de 16, respectiv 17 ani au fost transportaţi la spital, luni dimineaţă, după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat, pe DJ 504, în zona localităţii Olteni. Potrivit ISU Teleorman, la faţa locului

Superstiții de Sânziene: ce nu e bine să faci în 24 iunie, la nașterea Sfântului Ioan Botezătorul

Ziua News acum o ora
Creștinii sărbătoresc la 24 iunie naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. În calendarul popular, ziua mai este cunoscută şi sub denumirea de „Cap de vară" sau "Drăgaica". Însă i se mai spune și Ziua de Sânziene. Nimeni nu are voie să lucreze, iar cele

ÎPS Teodosie, sfat pentru o femeie abuzată de soț - „Dumneata, care ai primit taina cununiei, trebuie să-ţi duci crucea“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum 54 minute
ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului a răspuns în cadrul emisiunii de la Radio Dobrogea unei femei care susținea ăc este abuzată psihologic de soșul ei. Aceasta i-a cerut înaltului prelat să o ajute cu o soluție în acest caz. ”După mulţi ani de că

Euro 2024 - Grupa B se încheie luni cu meciurile Croaţia - Italia şi Albania - Spania. Toate calculele

Mediafax acum o ora
22:00: Croaţia - Italia (Grupa B, Leipzig) În urma înfrângerii în faţa Spaniei şi a victoriei în faţa Albaniei, care a fost smulsă în urma unui ultim gol egalizator al lui Klaus Gjasula, Croaţia are nevoie disperată de un rezultat pozitiv în faţa It

BNR lansează o nouă monedă de 10 lei, care sărbătorește nașterea lui George Călinescu

Wall-Street.ro acum 27 minute
Banca Naţională a României (BNR) va lansa luni în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 125 de ani de la naşterea lui George Călinescu. Potrivit unui comunicat al băncii centrale, aversul monedei prezintă o parte din clădirea Academiei Ro

Canada a evacuat o închisoare de maximă securitate din cauza incendiilor din Quebec

News.ro acum 3 ore
Autorităţile canadiene au evacuat 225 de deţinuţi dintr-o închisoare de maximă securitate din Quebec din cauza intensificării incendiilor de pădure din zonă, a anunţat duminică Serviciul Corecţional din Canada (CSC), potrivit Reuters. Un ordin de ev

Astăzi: Drăgaica sau Sânzienele. Tradiții și obiceiuri

Botosani News acum 50 minute
Sânzâienele se sărbătoresc pe 24 iunie şi sunt cunoscute în mitologia românească zânele rele din clasa ielelor, sinonime cu Drăgaicele. Sânzâienele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă și dansează, împart rod hold

Vremea

București
acum

27°
lun.

20°/34°
mar.

21°/33°
mie.

20°/34°
joi

20°/32°
Iasi
acum

20°
lun.

18°/25°
mar.

15°/25°
mie.

16°/28°
joi

17°/29°
Constanta
acum

28°
lun.

19°/28°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
joi

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

17°/26°
mar.

17°/28°
mie.

18°/27°
joi

17°/27°
Timisoara
acum

24°
lun.

19°/31°
mar.

18°/33°
mie.

19°/34°
joi

18°/30°