Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rafael Nadal l-a învins pe Djokovic și a câștigat pentru a doua oară, turneul de la US Open 2013

Publicat in Ziarul Profit - Arges, marți 10 septembrie 2013 ·

Rafael Nadal este rege și pe cimentul american, după ce luni noapte l-a învins în finala de la US Open, în patru seturi, pe liderul mondial, Novak Djokovic.

Meci de zile mari, în finala de la US Open 2013, cu puncte spectaculoase și răsturnări incredibile de scor. Însă învingător a ieșit Rafael Nadal.

Nole a pieerdut finala pe mâna lui, și totul s-a rupt în setul trei pe care l-a avut în mână, ratând mingi incredibile de brake.

Djokovic a reușit să facă 53 de greșeli neforțate în cele patru seturi față de 20 realizate de adversarul său.

Novak Djokovic a jucat extrem de slab în primul set, pierzându-și prima dată serviciul la scorul de 1-1 și mai apoi la 2-4. Astfel că Nadal s-a impus lejer în primul set cu 6-2, după 42 de minute de joc.

Nole a revenit spectaculos în setul doi, după ce la scorul de 3-2 a făcut brake în urma unui schimb de 54 de lovituri. După acest brake spectaculos, Djokovic și-a pierdut serviciul. Însă la scorul de 4-3, sârbul s-a ambiționat și după ce i-a anulat lui Nadal cinci mingi de game a reușit să facă brake și să se distanțeze la 5-3. A  urmat la serviciu și a reușit să câștige setul doi cu 6-3.

Părea că Nole a prins aripi, lucru confirmat și de debutul setului trei unde a făcut brake, a condus cu 2-0 pe propriul serviciu și mai apoi cu 3-1. După care lucrurile s-au schimbat brusc și tragic pentru liderul mondial. Și asta pentru că Nadal a reușit să egaleze la 3-3 și să preia conducerea cu 4-3. Djokovic a egalat la 4-4 scor la care a obținut trei mingi de re-brake, însă le-a ratat pe toate trei după care și-a pierdut și serviciul, iar Nadal a câștigat setul trei cu 6-4.

În debutul setului patru, Nole a ratat două mingi de brake. Alte două pietre de moară car ei-au afectat jocul, astfel că sârbul și-a pierdut primul serviciu din setul patru. Astfel că Nadal a preluat conduc

Articolul in Ziarul Profit - Arges >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un puternic cutremur cu magnitudinea 5,9 a lovit centrul Japoniei

HotNews acum 51 minute
Un cutremur puternic cu magnitudinea 5,9 a lovit centrul Japoniei luni dimineaţă fără a fi emisă o alertă de tsunami, a anunţat Agenţia meteorologică japoneză (JMA), scrie AFP. ​O alertă de cutremur pentru zona prefecturii Ishikawa este afișată la u

Partidul de guvernământ din Serbia, SNS, a câştigat alegerile din Belgrad

Mediafax acum 33 minute
Potrivit unei numărători neoficiale a voturilor realizată de institutul de sondaje CESID, alianţa condusă de Partidul Progresist Sârb (SNS), loial lui preşedintelui Aleksandar Vucic, a obţinut 52,9% din voturi în capitală. Mişcarea de centru-dreapta

„Nu ne aşteptam la asta". Un sat cu 46 de locuitori are 30 de candidaţi la alegerile locale

HotNews acum 34 minute
Situația inedită într-un mică localitate unde trăiesc doar 46 de oameni: două treimi se vor lupta la alegerile locale care vor avea loc la sfârșitul săptămânii. Mama actualului edil îl sprijină pe contracandidatul fiului său pentru că pe lista rival

Claudia Sheinbaum, pe cale să devină prima femeie preşedinte a Mexicului

Mediafax acum 39 minute
Potrivit sondajelor de opinie Parametria, Sheinbaum a obţinut un scor zdrobitor de 56% din voturi, candidatul opoziţiei, Xochitl Galvez, obţinând 30%. Alte patru sondaje la ieşirea de la urne au indicat, de asemenea, că Sheinbaum ar urma să câştige.

Portugalia: Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer în timpul unui show aviatic. Potrivit presei, un pilot a murit - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei. Potrivit presei portugheze, pilotul unuia dintre cele două avioane a murit. Cele două avioane care s-au cioc

EMF Euro 2024: România a învins Polonia, scor 5-2, şi este calificată în faza următoare

News.ro acum 8 ore
Echipa naţională de minifotbal a României a învins duminică, la Sarajevo, scor 5-2, naţionala Poloniei, în cadrul grupei D a Campionatului European de minifotbal 2024. Karol Bienas a deschis scorul pentru Polonia, în minutul 8. România a egalat în m

MAE confirmă că cele două persoane decedate în apele fluviului Natisone au cetăţenie română

Mediafax acum 9 ore
MAE precizează că, duminică, reprezentanţii Consulatului General al României la Trieste au fost informaţi de autorităţile italiene asupra faptului că trupurile neînsufleţite a două dintre cele trei persoane declarate anterior dispărute au fost găsit

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum 10 ore
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 12 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

Nicolae Ciucă, întrebat dacă un scor de 25% la alegerile din 9 iunie l-ar convinge să candideze la prezidenţiale: E un scor foarte bun / Este aproape clar pentru toată lumea că PNL va avea candidat propriu la prezidenţiale

News.ro acum 10 ore
Preşedintele PNl, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre alegerile din 9 iunie că aşa cum arată sondajele în momentul de faţă, PNL are un trend de creştere, iar dacă ne uităm la sondaje, PNL se găseşte undeva la 25% şi urcă şi peste acest procent

Vremea

București
acum

23°
lun.

21°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

20°
lun.

18°/30°
mar.

16°/30°
mie.

15°/27°
joi

16°/28°
Constanta
acum

23°
lun.

21°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

14°/24°
mar.

13°/24°
mie.

12°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

18°
lun.

17°/26°
mar.

13°/22°
mie.

14°/25°
joi

16°/28°