Dezamăgitor faptul că România nu va avea un stadion plin astăzi cu Turcia. Am trăit pe viu şi cu emoţii ca niciodată meciul cu Ungaria şi aş fi dat orice să pot fi şi astăzi în tribune. De ce nu s-au găsit 50.000 de doritori? Nu cred că preţul biletelor, ziua de marţi sau oamenii care preferă să stea acasă sunt de vină. Cauza mi se pare alta. Federaţia s-a obişnuit ca lumea să vină din oficiu la un meci important, eventual să se şi înghesuie pe la cozi. Şi astfel a ratat şansa de a folosi un moment pozitiv cum e greu să mai avem precum cel de la victoria cu Ungaria.
În 2013, lumea vede fotbal de top la TV aproape zilnic. Are opţiune şi de a merge la stadion la meciuri de calitate, nu doar în ţară, ci şi afară. În plus, lumea merge la concerte, la spectacole, la cinema, în multe locuri unde simte, fiecare după gustul propriu, că îi sunt satisfăcute plăcerile. Naţionala nu oferă garantat satisfacţie, ba din contră, în ultima vreme oferă mai mult nervi. Generaţia de conducători a lui Mircea Sandu, uitată pe la Casa Fotbalului, este obişnuită cu contextul anilor 80. Sloganul „toţi trebuie să susţinem naţionala“ nu mai are aceeaşi putere. Pur şi simplu nu se întâmplă aşa, de la sine. Trebuie să susţinem şi atletismul, dar campionatele naţionale au loc între rude şi prieteni. Trebuie să susţinem şi cultura, dar nu merge toată lumea la teatru.
Sigur că susţinem România, dar asta nu înseamnă că suntem obligaţi să-i populăm tribunele, să-i plătim eşecurile şi lipsa de interes. Trebuie să ne convingem că, după multă vreme, merită să fim acolo, lângă jucători. De plictisiţi, aroganţi, îngâmfaţi, fără performanţe, ne-am săturat, ne mulţumim să-i înjurăm de la TV şi asta doar pentru că iubim fotbalul, altfel am găsi ceva mai bun de făcut. Vrem să vedem ambiţie, entuziasm, dorinţă, valoare pe teren, astea să ne oblige la tribune pline, nu simpla
