Directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Suceava, dr. Daniel Martiniuc, a declarat recent că „ar fi benefic” dacă ar funcţiona mai multe substaţii de ambulanţă în judeţul Suceava, astfel ca timpul de răspuns la o solicitare să fie de maxim 15 minute „din orice colţ al judeţului”.
„Avem 9 substaţii în tot judeţul, ar mai fi necesare câteva în zonele de munte, în zona Vatra Dornei, la Rădăuţi, în zonele forestiere ar fi nevoie. S-ar putea detaşa acolo ambulanţe din punctele deja create, dar am priva oraşele de maşini” a declarat şeful SJA.
Directorul Martiniuc spune că în municipiul Suceava şi în celelalte oraşe din judeţ ambulanţele reuşesc să ajungă în 15 minute fie la un caz de accident, fie la un caz de boală acută, mai ales că, în ultima vreme, şi reacţia automobiliştilor de pe şosele s-a îmbunătăţit şi salvările nu mai sunt blocate în trafic. În schimb, în afara oraşelor, din cauză că nu există suficiente maşini şi sunt prea puţine puncte de salvare, timpul de răspuns la solicitare e de 25 minute.
În judeţul Suceava, în afara Staţiei de Salvare Suceava, mai sunt substaţii de ambulanţă la Fălticeni, Humor, Rădăuţi, Solca, Vatra Dornei, Broşteni, Vicovu de Sus.
În altă ordine de idei, directorul Daniel Martiniuc a precizat că, odată cu introducerea finanţării prin plata pe cap de locuitor, şi SJA primeşte 23 de lei per capita, iar bugetul mai mare permite asigurarea reparaţiilor la maşini, nemaifiind „probleme din punct de vedere financiar”.