Am citit, săptămâna trecută, în "ring" (ziarul meu preferat!), că râsul nostru cel de toate zilele ar oferi informaţii preţioase despre personalitatea fiecăruia. Că felul în care slobozim "ha-ha-ha"-ul din noi vorbeşte despre caracterul nostru mai mult decât toate zodiacele din lume şi toţi cei care ne cunosc de-o viaţă.
Constatarea nu le aparţinea redactorilor de la ziar, ci, evident, unor "cercetători care au făcut un studiu"-expresia vă este deja bine cunoscută! De fapt, în ultima vreme am tot văzut prin gazete astfel de studii care ne definesc pe noi, oamenii, pornind de la "te-miri-ce": de la greutatea pe care o avem, forma nasului, culoarea părului, lungimea urechilor, ba chiar şi de la tonalitatea în care gâfâim prin aşternuturi. Un tabloid ne învăţa, pe la începutul anului, să inspectăm degetele de la picioarele fiinţei iubite pentru a vedea cât e de bună la pat! Hotărât lucru, cercetătorii planetei au luat-o şi ei razna: ori nu mai au ce studia, ori caută publicitatea cu orice preţ, ori stau rău cu fondurile sau cu ţigla de pe… institutele lor!
Dar să revenim la râs. Este un subiect care-mi place pentru că mi-am aşezat cam toată viaţa în slujba acestui "sport" atât de lejer şi de plăcut. Nu ştiu dacă neapărat felul în care ne manifestăm la auzul unei glume, într-o situaţie comică sau, pur şi simplu, într-o stare de bine este capabil să ne dezvăluie dedesubturile. Ştiu însă că oamenii care râd mult (dar nu ca proştii, ci cu motiv) sunt buni, deschişi, generoşi. Nu discut aici excepţiile.
Mai exploziv sau mai înfundat, mai gâjâit sau mai cristalin, suprimat sau "pe faţă", râsul tot râs se numeşte, orice ar zice iluştrii cercetători de aiurea. Nimic nu ne poate întrista mai tare decât să vedem oameni posaci în jur, prea serioşi şi prea importanţi, prea pătrunşi de "misiunea lor pe pământ", oameni plini de ridurile serio