Pentru prima oară, în bogata activitate a CF Bihorul Beiuş (92 de ani de fotbal) s-au întâlnit în municipiul de pe malul Crişului Negru într-o competiţie oficială două echipe din aceeaşi urbe. Atmosferă de mare meci creată in tribunele arhipline de mămici, tătici, bunici, rude, prieteni dar şi vecini, care au vrut să vadă la lucru cei mai mici fotbalişti (juniori E) într-un meci, pentru ei, de real interes.
Astfel în cadrul campionatului de juniori ''E'', din care mai fac parte FC Bihor 2003,CSM Olimpia Salonta, FC Bihor 2004, CSU Partium, LPS Bihorul, Inter Oradea, Atletic Oradea, CS Oşorhei, Viitorul, Unirea Valea lui Mihai, sorţii au decis ca în prima etapă să se confrunte CF Bihorul Beiuş 2004 cu CF Bihorul Beiuş 2003, meci găzduit de Stadionul ''Francisc Matei'' Beiuş. Dacă acest meci a fost o premieră, tot o premieră a fost faptul că cei doi căpitani de echipă, Răzvan şi Raul Tirla, s-au confruntat din postura de fraţi. O altă premieră s-a consumat la lovitura de începere care a fost dată de Ioan Bondor, omul care de o viaţă s-a dedicat mişcării sportive din municipiu, şi care de altfel a primit din partea preşedintelui CF Bihorul Beiuş, Alin Popa, o Diplomă de Merit, pentru activitatea depusă de-a lungul deceniilor în slujba fotbalului beiuşean. Micii fotbalişti au fost cuprinşi de emoţie, când la intrarea în vestiare echipamentul era aranjat pentru fiecare, ca la marile cluburi, dar mai ales la poza de grup, pe un fundal sonor formidabil datorată unei galerii comune care au încurajat ambele echipe. Meciul, condus de beiuşeanul Dacian Boruţ, s-a încheiat cu victoria echipei mai ''mature'', prin golurile înscrise de Groza (5), Hus (40), Tirla (40+3) pentru gazde, respectiv Tirla (10), Dan (13,33), Tomuţ (24,36,37,39), Tomoi (29), Roman (31), Micle (40 autogol), pentru oaspeţi.
În prezent la CF Bihorul Beiuş activează 127 de copii, repartizaţi în şase