Show de zile mari la prezentarea colecţiei „Birds” by Cătălin Botezatu. Evenimentul a avut loc miercuri, 11 septembrie, în Sala Mare a Palatului Culturii din Târgu-Mureş şi a fost organizat de Consiliul Judeţean Mureş în cadrul ciclului de manifestări „100 de ani de cultură în Mureş”.
De la New York, în „oraşul trandafirilor”
La finalul spectacolului, Cătălin Botezatu a mărturisit că „Birds” este una din cele mai de succes colecţii din portofoliul său, fiind excelent primită nu numai la evenimentele de profil din ţară, cât şi în unele capitale mondiale ale modei, cum ar fi de exemplu New York. „Este cea mai spectaculoasă colecţie pe care am creat-o în ultima perioadă, colecţie cu care pot spune că am cucerit şi New York-ul dar şi România pentru că am prezentat-o şi la Festivalul de Modă de la Bucureşti şi apoi la Mamaia. Este o colecţie foarte cerută şi iubită de public”, a declarat Cătălin Botezatu. „Este o colecţie completă şi complexă din toate punctele de vedere pentru că începând de la pantofi, până la accesorii şi mănuşi, este design by Botezatu”, a completat creatorul de modă.
Cea mai ieftină rochie, 500 de euro
Pentru realizarea rochiilor de seară din colecţia „Birds”, Cătălin Botezatu a folosit catifea, voal de mătase, broderie filigran, dantelă franţuzească finisată mill pointe, pene, aplicaţii lucrate manual şi blană naturală. Preţul unei asemenea bijuterii porneşte de la 500 de euro şi poate ajunge chiar la 2.500 de euro. „Este o colecţie care se adresează unei femei care doreşte să fie în centrul atenţiei şi care doreşte să şocheze şi contrar tuturor aparenţelor să ştiţi că rochiile nu sunt atât de scumpe pe cât par, sunt destul de accesibile”, a subliniat creatorul de modă. „70% din clientela Casei de Modă Cătălin Botezatu sunt doamne din provincie. Preţul de pornire al unei rochii este de la 500 de euro la 2.000 – 2500 de euro”