Roșia Montană încaieră liderii USL. Crin Antonescu a declarat marți seară la Realitatea TV, că este evident că PSD susţine proiectul Roşia Montană și i-a cerut premierului să spună tuturor ce riscă România dacă nu aprobă exploatarea.
Crin Antonescu l-a atacat dur pe Victor Ponta din cauza ambiguității premierului cu privire la Roșia Montană. Liderul PNL îi cere premierului explicații publice cu privire la despăgubirile pe care ar trebui să le plătească statul român, firmei canadiene, dacă exploatarea de la Roșia Montană nu este aprobată de Parlament.
”Că despăgubiri îngrozitoare pândesc statul român: ar trebui să ştim cu toţii, opinia publică, despre ce despăgubiri este vorba. De unde decurg aceste despăgubiri? Că eu nu am habar. Mie niciodată premierul Ponta nu mi-a spus ce riscăm noi, ca despăgubiri, statul român, dacă nu executăm acest proiect. Păi, dacă sunt despăgubiri, atunci primul-ministru ar trebui să fie campionul acestui proiect, venind în Parlament, pledând pentru el şi explicând cât ne costă dacă nu-l facem şi cum am ajuns în situaţia asta”, a declarat Antonescu.
Invitat marți seară la emisiunea ”Realitatea la raport”, de la Realitatea TV, Crin Antonescu a continuat atacul la adresa PSD și a lui Victor Ponta: Mie mi-a devenit foarte clar care e poziţia PSD-ului. Este evident de susţinere a acestui proiect. Am înţeles-o într-un târziu şi indirect. Este treaba PSD-ului, nu e treaba mea, nu îmi permit eu să cer PSD-ului cum să facă aceste lucruri. Treaba mea însă e următoarea: Mari decizii politice nu se iau pe sub masă. A ieşit o majoritate în Parlament, 13 de colo, 7 de acolo, 5 de acolo. Cel puţin PNL asumă o poziţie, nu e nicio supărare că partenerii noştri au o alta, dar vrem ca lucrurile să fie cât se poate de clare.
Antonescu a spus că el nu a lansat niciun atac la adresa PSD ci doar a adresat în