A vorbi despre Egipt nu este un lucru pe care-l tratez cu lejeritate, mai ales când numărul victimelor este în creştere. Orientul Mijlociu şi Nordul Africii (MENA) reprezintă în general o regiune despre care se poate opina cu dificultate. Nu se pot aplica modelele economice comune pentru realizarea unei analize; trebuie evaluat cu mare grijă ceea ce pare evident şi trebuie observată evoluţia tendinţelor generale pe termen lung.

Regiunea Orientului Mijlociu şi nordul Africii începe să piardă din avânt, în ciuda importantei creşteri economice a ţărilor producătoare de petrol. În prezent, MENA se divide în două jumătăţi: nordul contra sud. Astfel, nu se diferenţiază de Europa, decât printr-o inversare de roluri: în Europa, nordul pare mai sănătos şi trebuie să se străduiască să scoată sudul din penuria economică. În cazul MENA, sudul încearcă să menţină nordul departe de conflictele politice, în timp ce se teme că va scăpa de sub control valul crescând al cererii populare pentru instaurarea democraţiei şi pentru o mai mare responsabilitate politică faţă de dificultăţile cu care se confruntă economia şi societatea. Cu siguranţă, aceasta nu este versiunea diplomatică, dar este situaţia reală.

În urmă cu puţin timp, aproape nicio ţară din regiune nu opera cu bugete de trei până la cinci ani. Politica de creştere - în majoritatea cazurilor - s-a văzut afectată de preţurile la petrol, de necesitatea urgentă de a crea locuri de muncă şi de a satisface nevoile materiale de bază ale populaţiei. Acest lucru a funcţionat pentru ţările din MENA, într-o epocă în care nu exista volatilitate politică. Dar odată cu extinderea dimensiunii politice, jocul s-a schimbat, iar guvernele ţărilor din Orientul Mijlociu şi din nordul Africii nu sunt pregătite pentru provocări, deoarece nu au reuşit să întreprindă reforme ale economiilor lor şi ale politicilor, înainte ca econo