Daca te iei dupa Constitutia Romaniei, lucrurile ar trebui sa fie clare: Parlamentul face legile, Executivul le pune in aplicare, iar Justitia verifica daca le aplica bine sau nu.
La randul sau, Executivul, din care face parte si presedintele, constituie Puterea, sprijinita in Parlament de o majoritate. Cei ce nu o sprijina constituie Opozitia.
Ei bine, dupa pierderea guvernarii de catre coalitia condusa de PDL (ARD) in mai 2012, presedintele s-a erijat in purtatorul de stindard al Opozitiei, desi Constitutia il obliga la neutralitate in relatia cu partidele. Din acel moment, conceptele traditionale de Putere si Opozitie au fost si sunt in continuare adanc tulburate. Cui foloseste? In niciun caz bunei guvernari, cu atat mai putin cetatenilor.
Un Executiv si doi capi
Pierderea puterii a fost consfintita prin alegerile locale si parlamentare din 2012, iar statu-quo-ul de opozant al puterii al lui Traian Basescu a fost legalizat prin asa-numitul Pact de coabitare.
Practic, principalii lideri ai momentului au cazut de acord ca Executivul poate functiona cu doua viteze si cu doi centri de comanda, unul al Puterii executive propriu-zise si altul Opozitiei prezidentiale.
Confuzia intre Putere si Opozitie a fost abil intretinuta de o parte sau alta a presei: ca si politicienii, mass-media sunt constiente ca situarea alaturi de Opozitie le ofera sansa unei libertati sporite, iar de aici pana la crearea unei mode, a unui trend nu a fost decat un pas. A se mai adauga frica tuturor de a scadea in preferintele publicului si ale electoratului, ceea ce in genere se intampla oricaror formatiuni sau lideri aflati la guvernare.
O guvernare riscanta
Din pacate, atitudinea presedintelui fata de Executiv si Parlament i-a adus numai necazuri: doua suspendari, scaderea credibilitatii pana la cota