Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Există un smartphone perfect care are tot ceea ce vrei şi ai nevoie

Publicat in Adevarul, joi 12 septembrie 2013 ·

Există telefonul perfect, chiar dacă pare greu de crezut. Este acel telefon pe care îl faci după nevoile tale şi acum are un nume: Phonebloks. Este fezabil? Puţin probabil.

Ai nevoie de o cameră foto mai bună pe telefon? Cum ar fi dacă ai putea-o scoate pe cea originală şi s-o înlocuieşti cu altceva? Ar fi cel mai potrivit lucru, un telefon pe care îl modifici după cum vrei. La fel, vrei autonomie mai mare, cumperi o baterie mai mare. Telefonul care face toate astea se numeşte Phonebloks şi e la stadiul de proiect.

Şi proiect va rămâne, deşi sună foarte bine în teorie. Fiecare componentă de care ai nevoie, de la modul Bluetooth la cameră foto şi baterie este independentă şi poate fi montată atunci când ai nevoie de ea. În prezent, Phonebloks nici nu există, însă este un concept cu adevărat revoluţionar şi s-ar putea dovedi util în anumite situaţii.

Creatorul se numeşte Dave Hakkens (pe Facebook) şi el a investit timp chiar într-un site dedicat proiectului. Olandezul consideră că după ce ţi-ai făcut telefonul după cum doreşti, îl arunci într-o carcasă şi e un smartphone gata de funcţionare. Pentru pasionaţii de LEGO ar fi o adevărat bijuterie, dar per total costurile ar putea fi prea mari.

Sunt multe motive pentru care Phonebloks nu ar funcţiona niciodată, sau nu în următorii ani, dar cel mai puternic e compatibilitatea. Modulul GPS poate să nu fie compatibil cu cel de cameră pentru localizarea pozelor şi modulul GSM ar putea să nu funcţioneze cu un anumit procesor. Apoi, ar trebui linii de producţie pentru fiecare componentă în parte, livrată în ambalajul ei şi cu costuri, per total, mai mari pentru acest telefon modular.

Hai să discutăm pe pagina de Facebook a „Tech Adevărul“

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 5 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum o ora
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 5 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 6 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 7 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum 7 ore
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 3 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Măsuri urgente ASF propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie

Ziua Constanta acum 10 ore
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024 motivând că o astfel de măsură combate creşterea excesivă a preţurilor ce poate avea loc brusc, pe fondul dezechilibrelor din piaţă,

Vremea

București
acum

26°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

25°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
Constanta
acum

18°
joi

18°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/29°
Timisoara
acum

23°
joi

22°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

22°/39°
dum.

19°/33°