Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Festival: Un strop de Italia în Bucureşti

Publicat in Romania Libera, joi 12 septembrie 2013 ·

„FestItalia“, o manifestare care îşi propune să reconstituie o Italie în miniatură în Capitală, având ambiţia de a recrea atmosfera tipică sărbătorilor italiene populare, are loc, în perioada 12-18 septembrie, în Parcul Herăstrău, informează Institutul Italian de Cultură din Bucureşti.

Elementele de festival, sărbătoare populară şi câmpenească, alcătuiesc un cadru propice prezentării unor momente cultural-artistice, muzicale şi gastronomice, prin care organizatorii doresc să ofere imaginea unei Italii vii, dinamice, care ştie să îmbine tradiţia cu modernitatea şi împreună. Manifestarea va avea loc în Parcul Herăstrău, o oază de linişte şi verdeaţă care, timp de o săptămână, va fi animată de sunetele, muzica, savoarea şi culorile tipice unei Italii autentice, precum şi de ospitalitatea şi entuziasmul italienilor.

Pe 13 septembrie, de la ora 18.30, puteţi vedea spectacolul de muzică şi dansuri tradiţionale italieneşti organizat de Ro.As.It., Asociaţia Italienilor din România, care promovează identitatea minorităţii etnice italiene din România. Evenimentul este urmat de un moment artistic pus în scenă de un grup de elevi de la Liceul “Dante Alighieri”.

Spectacolul de teatru de stradă, mimi, acrobaţie şi scamatorii, prezentat de tinerii din Asociaţia Parada din România, care s-a bucurat de succes într-un turneu desfăşurat recent în mai multe localităţi din Italia, va avea loc pe 14 septembrie, de la ora 17.00. În aceeaşi zi, de la ora 20.30, formaţia Gruppo Musicale Artegiovane va prezenta spectacolul “Europa – trecut, prezent şi viitor”.

În 15 septembrie, va avea loc spectacolul de circ pentru mari şi mici al fundaţiei Parada România, afiliată fundaţiei Parada Italia. Asociaţia este susţinută de mai multe asociaţii şi instituţii din Italia şi foloseşte limbajul circului ca instrument de reintegrare socială a copiilor străzii din Bucureşti. Acest

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Eugen Tomac: Este limpede că demersul PNL viza o solicitare a şefului statului / Este un om care nu şi-a asumat nimic timp de 10 ani / Putea să spună orice, dar să nu vină cu această poveste

News.ro acum 29 minute
Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a afirmat, sâmbătă seară, că”este limpede” că demersul liberalilor pentru ca preşedintele Klaus Iohannis să poată candida pe listele partidului viza o solicitare a şefului statului. Declaraţia preşedintelui potrivit că

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 5 ore
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

UPDATE - Iohannis: Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu voi demisiona din funcţie. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia BEC / Decizia BEC

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis transmite, vineri, că aşa cum a declarat în mai multe rânduri, îşi va încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu va demisiona din funcţie. Şeful statului mai spune că nu va candida la alegerile parlamentar

Proiectul de lege privind candidatura lui Iohannis a fost retras din Parlament. Stroe: Subiectul este închis / Declaraţiile preşedintelui lămuresc în totalitate situaţia

HotNews acum o ora
Purtătorul de cuvânt la PNL, Ionuţ Stroe, a anunţat, vineri, că iniţiatorii proiectului care îi permitea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze ca independent la alegerile parlamentare au retras actul normativ, menţionând că subiectul este închis

Incendiu cu degajări mari de fum în Capitală: ard containere

Mediafax acum 4 ore
„Incendiu containere, Aleea Lacul Morii. Se observă degajări mari de fum”, transmit pompirii din cadrul ISU Bucureşti - Ilfov. Până la ora transmiterii ştirii, nu se cunosc mai multe informaţii privind modul de utilizare şi destinaţia acestor contai

Nectarine din Turcia cu un nivel de pesticide de 13 ori peste nivelul admis. Fructele, comercializate în magazinele Penny

Ziare.com acum 6 ore
Comisarii Autorității Naționale pentru protecția Consumatorilor au anunțat vineri, 27 septembrie, că au găsit nectarine importante din Turcia cu un nivel ridicat de pesticide. Fructele, comercializate în lanțul Penny, aveau 0,128 de miligrame de imi

Șeful armatei din Republica Moldova, demis de Maia Sandu, deși acesta era un susținător al apropierii de NATO

HotNews acum 5 ore
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a demis vineri pe şeful Statului Major al armatei, generalul de brigadă Eduard Ohladciuc, în ciuda faptului că acesta era un susţinător al cooperării cu Alianța Nord-Atlantică, informează agenţiile EFE și

Teodosie, noi declarații controversate: Cei care fac cununie sâmbăta rămân mereu sub un blestem

Libertatea acum 55 minute
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a declarat vineri, 27 septembrie, la Radio Dobrogea, că sâmbăta nu ar trebui făcute nunți religioase şi că acest lucru este o mare greşeală.

UPDATE - Incendiu la Cinematograful Gloria din Bucureşti / O sută de persoane, evacuate până la sosirea pompierilor / Nu sunt victime / Focul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la Cinematograful Gloria din Bucureşti, acolo fiind trimise opt autospeciale de pompieri. O sută de persoane au fost evacuate până la sosirea pompierilor. Primele informaţii arată că nu sunt victime. UPDAT

Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, reţinut pentru luare de mită în formă continuată / El a primit 11.500 de lei pentru a facilita unei persoane câştigarea unui concurs de angajare pentru postul de acar

News.ro acum 5 ore
Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, Gheorghe Şoldan, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru luare de mită în formă continuată. El este acuzat procurori că a primit suma de 11.500 de lei pentru a ajuta o persoană să câştige concursul d

Vremea

București
acum

23°
vin.

19°/32°
sâm.

18°/32°
dum.

14°/24°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

23°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/18°
lun.

9°/11°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/23°
sâm.

20°/23°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

16°/29°
sâm.

16°/28°
dum.

8°/16°
lun.

7°/10°
Timisoara
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/17°
lun.

8°/16°