Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jos labele de pe Băse, da?

Publicat in Tribuna, joi 12 septembrie 2013 ·

de Rareș BIŢU

raresbitu@tribuna.ro

12 septembrie 2013 22:11

0 vizualizari

A-A+ Băi, cică-i groasă. Ba chiar şi lungă. Şi când vorbeşte – sau mă rog – pritoceşte vorbe şugubăţul Stroe de la minister, e şi jucăuşă: hotărât să anunţe ceea ce a numit “Modificări drastice la Codul Rutier”, Stroe întâiul a fost auzit şi înregistrat spunînd că “Şoferii care încalcă grav regulile rămân fără carnet pînă la 4 ani”.Nasol, frate, foarte nasol! Vă daţi seama ce-o fi-n sufletul celor care au carnet de la 3 ani? Ca să se înveţe minte, prichindeii care conduc aşa devreme, cică şi amenzile cresc la 3.500 de euro, iar “Şoferii care nu îşi plătesc amenzile în termen de 30 de zile de la data comunicării procesului verbal se aleg direct cu suspendarea permisului de conducere”. Dacă ăstea vi se par proaste, veştile bune abia acum vin: n-a zis nimeni, nici măcar Stroe, cine se va ocupa de cei care încalcă legea? Suporturile de chipiu care ignoră maşinile parcate aiurea pe trotuar? Orbii din poliţie incapabili să vadă viermuiala de la Piaţa Cibin unde fiecare parchează cum îl taie sfecla dintre urechi? Poliţaii care vorbesc la telefon şi circulă fără centuri de siguranţă? Ignoranţii ăştia pe care-i deranjezi când le ceri să-şi facă datoria, cu ăştia vrea Stroe să aplice legea?

# Gândul.info: DOSARUL ROŞIA MONTANĂ. Ponta: "Şova pune mâine la dispoziţie toate documentele". Şova: "Documentele nu sunt la mine". Ministrul revine: "Le prezint joi" ... Cum ? Care joi? E, hai că deja sunteţi obraznici! Păi, joia aia dinente de vineri, ce nu-i clar? # A, uite: între timp au apărut în ordine şi joi, şi Şova şi ceva ca o prezentare.

# Brigitte Bardot, atac la Traian Băsescu: "Un tiran care nu se gândeşte decât să ucidă". Alo, auzi mamaie, fă cotoroanţo, hai c-ajunge! Ia, jos labele de pe Băse, da? Ce, tu ni l-ai crescut? Tu l-ai scos din colţii referendumului, gata s

Articolul in Tribuna >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CNAS: De la 1 iulie, vor fi disponibile noi servicii de depistare şi confirmare a unor boli grave

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al CNAS, principala noutate a modificărilor şi completărilor Contractului-cadru care vor intra în vigoare de la 1 iulie va consta în introducerea de pachete de servicii de care pot beneficia persoanele asigurate şi neasigurat

Un satelit rusesc s-a făcut bucăţi în spaţiu

Mediafax acum 42 minute
Nu sunt disponibile detalii cu privire la cauzele care au dus la incidentul care a afectat satelitului rusesc de observare a Pământului RESURS-P1, care a fost scos din uz în 2022. Comandamentul spaţial al SUA a anunţat joi că nu există nicio ameninţ

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 4 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum 3 ore
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 3 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 5 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

Timișoreanca Anca Todoni, calificată pe tabloul principal de la Wimbledon

Press Alert acum 48 minute
Anca Todoni (locul 141 WTA) și-a asigurat un loc în primul tur al competiției principale, cu o victorie în fața spaniolei Nuria Parrizas Diaz (166 WTA), cu scorul de 6-2, 6-4, după o oră şi 15 minute. Pentru timișoreanca de 19 este o premieră, fiind

Diana Șoșoacă vrea referendum pentru ieșirea României din NATO: „Cea mai agresivă, incitantă, periculoasă și potențial distructivă Alianță militară!“

Adevarul acum 25 minute
Președinta SOS România, Diana Șoșoacă a lansat, miercuri, o interpelare în Senat, prin care solicită reanalizarea prevederilor Tratatului N.A.T.O. și pregătirea și convocarea unui Referendum Național referitor la apartenența României la Alianţa Nord

Doctoriță concediată pentru că a cerut verificări în cazul morților suspecte de la spitalul Pantelimon. "Abuzurile managerului, continuă"

Ziare.com acum o ora
A cerut verificări privind morțile suspecte de la spitalul Pantelimon și a fost concediată. Medic ATI în cadrul unității de urgență din București, Antoaneta Elena Voicu a anunțat că managerul spitalului i-a desfăcut contractul de muncă. Pretextul in

Ministerul Finanţelor a împrumutat 3 mld. lei de la bănci, prin două licitaţii cu titluri de stat

Mediafax acum 3 ore
În prima licitaţie, Ministerul Finanţelor a redeschis o emisiune de obligaţiuni tip benchmark scadentă în ianuarie 2026 şi a împrumutat de la bănci 1,36 mld. lei, faţă de valoarea de 500 mil. lei programată, la o dobândă anuală de 6,10%. La licitaţi

Vremea

București
acum

31°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

25°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
joi

17°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

28°
joi

19°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°