Ploile torențiale din ultimele ore au provocat o viitură de proporții în județul Galați. Opt persoane și-au pierdut viața, printre care și o fetiță de opt ani. Peste 300 de persoane au fost evacuate din calea apelor. Viitura
Sursa: Viața Liberă
UPDATE. În cursul nopţii trecute peste 350 de efective ale pompierilor, jandarmeriei, poliției și ale altor structuri au acţionat cu 41 de mijloace de intervenţie în 12 localități în scopul limitării efectelor inundaţiilor.
Ministerul Afacerilor Interne anunță că, în urma misiunilor de salvare întreprinse în cursul nopţii, efectivele Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi cele ale Jandarmeriei Române au evacuat peste 330 de persoane din zonele afectate de inundaţii. Alături de acestea au fost salvate şi apoi evacuate peste 120 de animale din gospodăriile situate în localitatea gălăţeană Griviţa.
În urma intervenției, angajaţii Ministerului Afacerilor Interne au reuşit salvarea a 45 de persoane aflate în situaţii critice – 24 de persoane în comuna Costache Negri, 14 persoane în localitatea Cuca şi alte 7 în comuna Cudalbi.
Secretarul de stat al MAI Cătălin Chiper, coordonator al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, se va deplasa în joi dimineaţă cu un elicopter al ministerului în zonele afectate de viitura care a avut loc miercuri noapte în câteva localităţi din judeţul Galaţi. Potrivit unui comunicat al MAI, secretarul de stat va fi însoţit de şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, colonel Ion Burlui.
Au pierit luați de apă
"Doi bărbați și o femeie din Cuca, precum și o fetiță de 8 ani din localitatea Cudalbi au murit în urma inundațiilor. La operațiunile de salvare au participat 90 de angajați ai ISU, 26 jandarmi, peste 150 de persoane din comitetele locale pentru situații de urgență și 90 militari din Garnizoana Galați. 45 de persoan