Trei persoane și-au pierdut viața, iar alte 29 au fost rănite grav, după ce două autocare pline cu pasageri s-au ciocnit joi dimineață la Nădlac în judeţul Arad.
Cele două autocare s-au ciocnit joi dimineață, în jurul orei 03.50, exact în centrul oraşului Nădlac.
Oamenii aflaţi la faţa locului spun că vizibilitatea era redusă şi din cauza condiţiilor meteo – ploua torenţial la momentul producerii accidentului.
Potrivit primelor informaţii furnizate de anchetatori, un autocar venea din Spania încărcat cu români, iar un altul ieşea de la noi din ţară cu destinaţia Budapesta.
Autocarul care venea din Spania circula cu viteză foarte mare, spun martorii. Ar fi intrat pe contrasens şi s-a izbit violent cu celălalt autocar.
În urma impactului dintre cele două autocare, șoferii acestora au decedat. Al treilea mort este din autocarul care venea de la Târgu Secuiesc.
La faţa locului au fost trimise mai multe ambulanţe care au transportat 26 de răniţi la spital.
„La locul accidentului au fost mobilizate 11 ambulanţe, patru echipaje SMURD şi şapte echipaje ale serviciului judeţean de ambulanţă. La locul accidentului au fost evaluate 36 de victime. Este vorba de trei decedaţi, doi pacienţi în stare critică, restul fiind stabili. La Unitatea de Primiri Urgenţe Arad avem în acest moment 21 de victime, dintre care două în stare critică şi 19 stabile. Din cei stabili, patru sunt copii”, a declarat Monica Puticiu, coordonator SMURD Arad.
Traficul rutier a fost blocat mai vine de 4 ore, circulatia rutiera fiind deviata.
0 comentarii | 30 vizualizari
Carusel stiri in top JAZZ IN CHURCH – primul festival de jazz ȋn biserică După un concert sold-out la Biserica Anglicană, JAZZ.RO anunţă primul festival de jazz în biserică din Bucureşti. "JAZZ IN CHURCH Festival" va