Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CAMPANIILE PUTEREA. Zamfir Flore Ciceu, şeful CJ Maramureş şi singurul baron conservator din ţară

Publicat in Puterea, joi 12 septembrie 2013 ·

Juristul Zamfir Flore Ciceu a fost ales preşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş în urma unui straniu concurs de împrejurări. Desemnarea conservatorului drept candidat USL pentru Maramureş, în 2012, a fost rodul unor negocieri de culise obscure din interiorul coaliţiei. La acea vreme, atât liberalii, cât şi pesediştii au reclamat la conducerile de la Bucureşti drept neviabilă această candidatură, în condiţiile în care PC nu reuşise să îşi stabilească organizaţii în tot judeţul. Până la urmă, „şefii” de la Capitală au hotărât, şi Ciceu a ieşit din pălărie drept candidat al USL. Este singurul motiv pentru care el a ajuns la o asemenea demnitate. Zamfir Ciceu a fost consilier local PNL și, pentru puțin timp, viceprimar, în 2010. Nefiind însă instalat cu girul lui Crin Antonescu, el a fost zburat din PNL în august 2012 pentru încălcarea pactului de colaborare dintre PSD şi PNL, Ciceu complotând la debarcarea viceprimarului social-democrat Mircea Dolha din funcţie, drept pentru care şi-a pierdut el însuşi fotoliul de la primărie. S-a reîntors declarativ la avocatură, dar apoi a fost racolat de conservatori, care au făcut din el din nou persoană publică. Vrând-nevrând, s-a reîntâlnit cu partidul care l-a abandonat în alianţa electorală confecţionată de cuplul Antonescu-Voiculescu.

Preşedintele surpriză Ciceu nu este nici bogat, nici sărac lipit, conform propriei declaraţii de avere.

Omul jumătăţilor de măsură

Zamfir Ciceu n-are casă, sau cel puţin nu una întreagă, numai a lui, el deţinâd, la vedere, o jumătate dintr-un apartament de 58 mp în Baia-Mare, încă un sfert de apartement de 59 mp, tot în Baia Mare, şi jumătate dintr-un teren de vreo 900 mp. El se plimbă, conform aceluiaşi document, cu două „jafuri” de maşini, fabricate în mileniul trecut, şi o Toyota Avensis, ceva mai nouă. De asemenea, nu are iahturi, elicoptere, tractoare şi nici bijuteri

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 56 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 59 minute
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

VIDEO Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul Iaşi

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, joi după-amiază, pe un câmp din judeţul Iaşi, din cauza unor defecţiuni tehnice. Doi bărbaţi se aflau la bord, dar nu au fost răniţi. Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul

Rusia îl acuză pe premierul Marcel Ciolacu de „imixtiune grosolană” în afacerile Republicii Moldova

Mediafax acum 36 minute
„Atragem atenţia asupra faptului că astfel de declaraţii provocatoare ale oficialilor români, care reprezintă o imixtiune grosolană în afacerile interne ale Republicii Moldova, rămân fără un răspuns adecvat din partea Chişinăului oficial”, a declara

Guvernul a aprobat Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură 2024-2027

News.ro acum o ora
Executivul a adoptat, joi, o hotărâre care aprobă Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură 2024-2027 şi înfiinţează Comitetul interministerial de monitorizare

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 36 minute
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Indemnizaţiile pentru adulţii şi copiii cu handicap grav cresc din iunie

Mediafax acum 2 ore
Astfel, coeficientul indemnizaţiei pentru adultul cu handicap grav va creşte de la 70% din ISR la 80%, respectiv de la 463 de lei la 529 de lei, iar nivelul prestaţiei sociale pentru copilul cu handicap grav se va majora de la 60% din ISR la 70%, re

Guvernul a aprobat creșterea cu 10% a salariilor unor bugetari în lunile de alegeri / Noi categorii de angajați la stat cărora le cresc veniturile

HotNews acum 53 minute
Guvernul a aprobat joi majorarea cu 10% a salariilor unor bugetari chiar în lunile cu alegeri, incluzând noi categorii de salariați față de proiectul pus în consultare publică, precum directorii din Institutele și Centrele de cercetare. În plus, sal

Premierul ucrainean Denîs Șmîhal, mesaj către București: Avem nevoie de sisteme Patriot, sperăm că România va putea să îşi aducă o contribuţie

HotNews acum 4 ore
Premierul ucrainean Denîs Șmîhal a spus joi, în cadrul unui mesaj video pentru un forum de securitate de la București, că țara sa are nevoie de sisteme antiaeriene Patriot, iar România ar putea contribui. Premierul ucrainean Denîs ŞmîhalFoto: JOHN T

Româncele și-au aflat adversarele la Roland Garros » Ghinion pentru Jaqueline Cristian, care o înfruntă pe o campioană de la Paris

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea, favorita 28, Irina Begu, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian știu cu cine vor juca în primul tur al turneului de Grand Slam parizian, în urma tragerii la sorți efectuate joi. Ana Bogdan, 31 de ani, numărul 63 mondial, se va duela cu Els

Vremea

București
acum

21°
joi

13°/21°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

28°
joi

13°/28°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/23°
Timisoara
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°