Şeful Inspectoratului Şcolar al Judeţului Suceava, prof. Gheorghe Lazăr, a declarat, ieri, printr-un comunicat de presă, că „unităţile şcolare sunt pregătite pentru începerea noului an şcolar, în limitele condiţiilor disponibile, în funcţie de realităţile existente”.
Inspectorul general admite că „sunt un număr mare de unităţi şcolare fără avize sanitare de funcţionare”, situaţie bine-cunoscută la nivelul judeţului şi cauzată de unii „factori obiectivi”, dar remedierea acestei situaţii ţine de „rezolvarea unor probleme de infrastructură şcolară sau de infrastructura deficitară la nivelul unor comunităţi”.
Prof. Lazăr spune că „lipsa avizelor nu împiedică desfăşurarea procesului de învăţământ în condiţii normale”, deoarece directorii de şcoli, sprijiniţi de comunităţile locale, au reuşit să asigure igienizarea şi amenajarea corespunzătoare a spaţiilor. „Precizăm că, în unele situaţii, condiţiile de activitate sunt dificile, dar nu imposibile, şi că o parte dintre dificultăţi au fost atenuate pe parcursul verii, cu sprijinul factorilor locali” a precizat inspectorul general.
El a reamintit că în judeţul Suceava sunt 110 obiective de investiţii începute în învăţământ, pentru a căror derulare este însă nevoie „nu doar de fonduri, ci şi de o reconsiderare a acestora în sensul oportunităţii continuării, a ierarhizării şi stabilirii priorităţilor”.
Şeful IŞJ a precizat, chiar de la începutul comunicatului, că declaraţiile sale au avut în vedere acuzele senatorului Gheorghe Flutur, apărute în presa locală, potrivit cărora „USL trebuie să-şi asume eşecul guvernării în domeniul educaţiei” şi „nereuşita” prin „demiterea responsabililor de proasta pregătire a noului an şcolar”.