Secretarul de stat pentru afaceri strategice Bogdan Aurescu a avut astăzi, 12 septembrie 2013, o rundă de consultări cu Valeriu Chiveri, vice-ministrul afacerilor externe şi integrării europene al Republicii Moldova.
În cadrul consultărilor au fost abordate subiectele principale ale cooperării bilaterale, în lumina înţelegerilor degajate în cursul dialogului politic intens la nivel înalt din ultima perioadă. A fost convenită o listă de acţiuni comune privind dezvoltarea dialogului politic, la nivel guvernamental şi parlamentar, şi pentru punerea în aplicare a proiectelor de cooperare bilaterală, în spiritul Parteneriatului Strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.
În planul cooperării pe linia ministerelor afacerilor externe, secretarul de stat Bogdan Aurescu şi vice-ministrul Valeriu Chiveri au analizat programul în curs, finanţat de MAE român, de pregătire a diplomaţilor şi funcţionarilor publici din Republica Moldova. Au fost discutate, în context, necesităţile de sprijin identificate de Republica Moldova, care ar putea face obiectul unor noi proiecte în cadrul politicii României de asistenţă pentru dezvoltare.
În cursul consultărilor, secretarul de stat Bogdan Aurescu a reafirmat sprijinul puternic al României pentru obiectivele asumate de Republica Moldova pe calea integrării europene în perspectiva summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius, din noiembrie 2013. A avut loc un schimb de evaluări cu privire la demersurile care ar putea fi derulate în mod coordonat de cele două state, în vederea avansării mai rapide a Chişinăului pe traseul său european.
Cei doi demnitari au abordat, de asemenea, contextul regional, inclusiv evoluţiile recente legate de accesul pe piaţa rusă a produselor vinicole din Republica Moldova. Secretarul de stat Bogdan Aurescu a arătat că partea română împărtăşeşte preocuparea Guvernului de la