Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MDRAP si ACoR au incheiat acordul de parteneriat legislativ

Directia Comunicare

COMUNICAT DE PRESA

13 septembrie 2013

MDRAP si ACoR au incheiat acordul de parteneriat legislativ

Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP) si Asociatia Comunelor din România (ACoR) au incheiat joi, 12 septembrie a.c., un acord ce are ca obiectiv general servicii publice de calitate, la nivelul comunelor, prin elaborarea in parteneriat a modificarilor la actele normative din domeniu.

„Am lucrat impreuna la acest acord de parteneriat, iar prevederile au fost discutate punct cu punct, astfel incât sa ajungem la o forma finala care sa ne ajute pe noi si comunitatile locale sa aiba acces la un nivel minim de civilizatie obligatoriu, iar serviciile publice pe care le ofera comunele sa fie unele de calitate. Pe de alta parte, urmarim ca primarii localitatilor sa aiba suficiente pârghii administrative si financiare pentru a putea duce la indeplinire angajamentele luate in fata cetatenilor si solicitarile firesti ale acestora.”, a declarat viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul dezvoltarii regionale si administratiei publice, la semnarea acordului de parteneriat.

Obiectivele stabilite in acord se refera la asigurarea unui consens la nivel national in vederea realizarii descentralizarii si cresterii capacitatii administrative a colectivitatilor locale, la asigurarea transparentei si consultarea ACoR in elaborarea proiectelor de acte normative care privesc in mod direct comunele si la consolidarea autonomiei locale a colectivitatilor locale, prin promovarea de masuri pentru cresterea capacitatii administrativ-financiare si eficientizarea serviciilor publice.

Acordul mai are in vedere asigurarea aplicarii in mod unitar a principiilor autonomiei locale si descentralizarii, dezvoltarea parteneriatului cu structurile asociative ale autoritatilor administratiei

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristian Popescu Piedone nu se retrage din cursa electorală pentru Primăria Capitalei

Mediafax acum 43 minute
„Îmi pare rău pentru familia mea, pentru copiii şi nepoţii mei care au fost hărţuiţi, batjocoriţi, îmi pare rău pentru Nicuşor Dan şi Gabriela Firea, cei care şi-au făcut calcule politice privind retragerea mea. Îmi pare rău pentru toate ofertele de

Circulaţia pe Transfăgărăşan se va deschide vineri

Mediafax acum 2 ore
Potrivit acestuia, se va putea circula inclusiv în zona alpină, cuprinsă între Bâlea Cascadă (judeţul Sibiu) şi Piscul Negru (judeţul Argeş) între orele 7.00 şi 21.00. Şeful CNAIR precizează că, în cazul unor fenomene meteorologice nefavorabile, dru

Grindeanu: Indicatorii necesari construirii drumului expres Bacău-Piatra Neamţ au fost avizaţi astăzi în Consiliul Tehnico Economic al Ministerului Transporturilor

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a anunţat că drumul expres Bacău-Piatra Neamţ este aproape de realizare, în contextul în care indicatorii necesari construirii acestuia au fost avizaţi, joi, în Consiliul Tehnico Economic

Salariul minim brut: Leafa românilor a fost majorată la 3.700 lei

Wall-Street.ro acum o ora
Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede majorarea nivelului acestuia la 3.700 lei lunar, începând cu data de 1 iulie 2024, faţă de 3.300 lei cât este în prezent, a anunţat

Prima condamnare la închisoare cu executare în baza Legii Anastasia. Cinci ani de închisoare pentru un băiat care, băut fiind, a ucis cu mașina trei tineri

HotNews acum 2 ore
Prima condamnare cu închisoare în baza Legii Anastasia a fost pronunţată de Judecătoria Alba Iulia. Este vorba despre un băiat de 19 ani care a condus băut şi care a ucis trei tineri de 17, 18 și 25 de ani. El a fost condamnat, în primă instanţă, la

Guvern: Autorităţile locale vor fi obligate să identifice terenurile cu ambrozie

Mediafax acum o ora
„Semnalez o Hotărâre ce include măsuri pentru combaterea ambroziei, buruiană ce provoacă forme alergice severe, inclusiv <febra de fân>. Hotărârea aprobată de Guvern menţine obligativitatea ca autorităţile administraţiei publice locale să identifice

Avertizare ANM: Cod portocaliu de ploi puternice în Constanţa şi Tulcea

Mediafax acum 31 minute
Potrivit avertizării vor fi „averse torenţiale care vor acumula peste 35...40 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină, intensificări ale vântului”. Sunt vizate localităţile Cogealac, Pantelimon, Saraiu, Grădina, Vulturu din judeţul Constanţa

Guvernul a aprobat: Buget mai mare cu 2,5 miliarde de lei pentru IMM Plus

Wall-Street.ro acum o ora
Executivul a aprobat, la propunerea Ministerului Finanţelor, majorarea bugetului total al Programului IMM Plus cu aproximativ 2,5 miliarde lei, până la suma totală de aproximativ 15 miliarde lei, conform unui comunicat al ministerului, citat de Ager

Vlad Pascu rămâne după gratii. Arestul preventiv se prelungește cu încă 30 de zile

Ziare.com acum 3 ore
Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai în urma căruia doi tineri şi-au pierdut viaţa, rămâne în arest preventiv încă 30 de zile, după ce Tribunalul Constanţa i-a respins, joi, contestaţia la decizia Judecătoria Mangalia de săptămâna trecută pr

Accident pe şantierul Drumului Expres Craiova-Piteşti. Un bărbat a căzut de pe un pod aflat în lucru

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 26 de ani a fost rănit pe șantierul Drumului Expres Craiova-Piteşti. El a căzut de pe un pod aflat în lucru joi, 6 iunie, lângă localitatea Robănești. Poliția a intervenit și l-a transportat rapid la spital. Poliţiştii au fost sesizaţi,

Vremea

București
acum

31°
joi

18°/31°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/32°
Iasi
acum

28°
joi

16°/28°
vin.

19°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

17°/30°
Constanta
acum

24°
joi

20°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

27°
joi

14°/27°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/27°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

28°
joi

15°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/33°