Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poligraful de la Sibiu – greu de pacalit

Publicat in Tribuna, vineri 13 septembrie 2013 ·

de Laura BUCIU

13 septembrie 2013 22:09

0 vizualizari

A-A+

175 de persoane au fost testate cu detectorul de minciuni în primele opt luni ale anului n Sunt oameni care încearcă să mintă, dar aparatul sesizează rapid n Un test durează între 90 şi 120 de minute n Testul este cerut de organele de cercetare, fiind o expertiză criminalistică n Cei care vor să facă un test în afara unei cercetări trebuie să se adreseze laboratoarelor private din ţară

În faţa lui, oamenii îşi pierd curajul. Unii spun că nu cred în acurateţea lui de a depista minciunile. Alţii devin palizi, pentru că le e teamă că vor fi curentaţi la orice minciună pe care o vor spune. Sunt şi persoane care încearcă să îl păcălească, însă greu îi scapă printre ace vreo minciună. Este vorba de poligraful Poliţiei, numit, folcloric, detector de minciuni. Cei care interpretează rezultatele spun că poligraful nu poate fi păcălit decât extrem de greu. Şi nici atunci „păcăleala” nu e întreagă. Poligraful arată că s-a întâmplat ceva, dar nu poate spune ce. „E ca la radiografie, când vi se spune să staţi nemişcat şi vă mişcaţi. Se vede ceva, dar nu clar. Se vede un os, dar nu vi se poate spune dacă e fractură sau nu”, explică Valentin Paliştan, psiholog al Poliţiei Sibiu.

În primele opt luni ale anului, 175 de persoane au trecut pe la detectorul de minciuni. Potrivit psihologului Valentin Paliştan, în fiecare zi se fac trei programări, iar testul durează între 90 şi 120 de minute.

„Muşcă-ţi limba şi minţi!”

De-a lungul timpului, încercările de a păcăli detectorul de minciuni au fost nenumărate. Internetul abundă în exemple, însă reprezentanţii Poliţiei spun că aparatul nu poate fi păcălit. Încercarea este văzută în ace şi atunci li se atrage atenţia celor care fac testul că ceea ce fac nu este în regulă.. de Laura BUCIU

13 septembrie 2013 22:09

0 vizuali

Articolul in Tribuna >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hezbollah confirmă moartea lui liderului grupării, Hassan Nasrallah, şi promite continuarea luptei împotriva „inamicului”

Mediafax acum o ora
Gruparea libaneză a anunţat, prin intermediul unei declaraţii, că Hassan Nasrallah, liderul suprem, a fost ucis în cursul zilei de vineri, scrie Al Jazeera. Confirmarea oficială a uciderii lui Nasrallah vine după ce IDF a anunţat sâmbătă că acesta a

Simona Halep revine pe teren la Hong Kong Open

Mediafax acum 26 minute
Simona Halep (33 de ani) va evolua săptămâna viitoare la turneul WTA 125 de la Hong Kong, pentru care a primit un wild card. Ea a făcut anunţul într-un clip video publicat de organizatori pe contul de X (fost Twitter) al competiţiei.

Mircea Fechet a convocat nouă şedinţă de urgenţă: Zonele cu risc mare, în această perioadă, sunt Galaţi şi Vaslui

Mediafax acum o ora
Ministrul Mediului, Mircea Fechet a convocat, sâmbătă dimineaţă, Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă (CMSU), ca urmare a avertizărilor meteo şi hidrologice. „Zonele cu risc mare, în această perioadă sunt Galaţi şi Vaslui deoarece pot fi

Jannik Sinner, dezamăgit de apelul WADA în cazul său de dopaj: „Sunt total surprins!”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jannik Sinner (23 de ani, lider ATP) a reacționat după ce .

Avertizări de viituri: lista cu râurile și bazinele hidrografice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Hidrologii au emis avertizări Cod portocaliu şi Cod galben de viituri pe râurile din Dobrogea, precum şi în bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega, Timiş, Jiu, Olt, Călmăţui

Rafale de vânt de 80 km/h pun în gardă ministerul Energiei. Ia naştere un nou comandament

Mediafax acum 3 ore
„Am încheiat un nou comandament energetic, aşa cum am anunţat încă de ieri. Toţi operatorii de transport şi distribuţie sunt în dispozitiv: au constituit comandamente proprii, au suplimentat echipele de intervenţie în zonele vizate de condiţii meteo

Vreme extremă în România: Ploi torenţiale, vânt puternic şi posibil ninsori la munte / Cum se pregătesc autorităţile

Mediafax acum 4 ore
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme severă. Avertizările meteo acoperă aproape întreaga ţară în următoarele zile. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe coduri de avertizare, inclusiv cod portocaliu pentru unele

Șocul trăit de un bărbat care s-a trezit în zorii zilei cu un TIR în casă. Șoferul ar fi încercat să evite un cal

Ziare.com acum 8 ore
Un TIR a intrat sâmbătă dimineaţă, 28 septembrie, într-o casă de pe marginea DN 25, în judeţul Galați. Șoferul a rămas încarcerat. El a declarat că a încercat să evite un cal. Proprietarul casei a suferit un atac de panică, dar nu a fost rănit. ”În

O familie de români a dat 84.000 de euro pentru o vacanţă de 12 zile în Maldive

Mediafax acum 6 ore
Deşi criza a trecut, iar graniţele s-au deschis, nevoia de a evada din cotidian a rămas. În acest scop, o familie de români a plătit 84.000 de euro pentru o vacanţă în Maldive, declară Cosmin Marinof, CEO-ul agenţiei turistice Dertour. „Am vândut o

Nicolae Ciucă, către liberalii din județul natal: Sunt convins că vom obţine cele mai bune rezultate la alegerile parlamentare şi prezidenţiale

HotNews acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, s-a întâlnit, sâmbătă, cu liberalii din Dolj, exprimându-şi convingerea că formațiunea pe care o conduce va obţine „cele mai bune” rezultate în alegerile de la sfârșitul anului. „M-am bucurat să mă întorc acasă, prin

Vremea

București
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

15°/22°
lun.

12°/14°
mar.

12°/17°
Iasi
acum

27°
sâm.

16°/27°
dum.

12°/18°
lun.

8°/13°
mar.

8°/13°
Constanta
acum

23°
sâm.

20°/23°
dum.

17°/22°
lun.

12°/16°
mar.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

9°/16°
lun.

7°/9°
mar.

7°/14°
Timisoara
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

12°/16°
lun.

9°/16°
mar.

6°/17°