Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Robu trage un semnal de alarmă privind poluarea de la Continental

Publicat in Ziua de Vest, vineri 13 septembrie 2013 ·

Edilul Timişoarei, Nicolae Robu, face din nou apel la firma de cauciucuri Continental să-şi rezolve de urgenţă problemele cu poluarea. Robu susţine că le-a cerut, la sfârşitul anului trecut, celor de la Continental ca nivelul poluării să fie mult sub limita impusă de Uniunea Europeană.

Chiar dacă sistuaţia s-a remediat pe moment, iar cei de la Continental i-au prezentat primarului cât au investit ei pentru bunăstarea timişorenilor, mirosul greu degjat în aer de frabrica de cauciucuri a reapărut.

„În jurul Continentalului nu poate mirosi a Chanel”

Mai mulţi cetăţeni din zonă i-au explicat lui Robu cum stă treaba cu investitorii de la Continental şi cum, din cauza reducerii costurilor, cei de aici poluează în neştire. „Mai mulţi cetăţeni mi-au spus că în loc să se folosească sistemele de filtrare, pentru reducerea costurilor şi implicit creşterea eficienţei economice, se mai degajă fum şi pe lângă aceste sisteme de filtrare. Eu nu am nicio dovadă şi nu pot să-i acuz de aceste lucruri, dar o explicaţie trebuie să existe”, a spus primarul Timişoarei, Nicolae Robu.

Cei de la Continental susţin că au investit 2,5 milioane de euro în instalarea de filtre şi alţi bani în ridicarea la 40 de metri a coşului de evacuare a fumului. Totul a fost însă degeaba. Oamenii din zonă sunt obligaţi zi de zi să suporte mirosul insuportabil degajat de Continental. Robu face din nou apel la Continental şi le cere să găsească soluţii pentru ca mirosul să dispară. „Din păcate, sunt sceptic că se va putea face ca mirosul să dispară cu desăvârşire. Marea greşeală s-a produs atunci când s-au dat aprobări, şi de către autorităţile publice locale din Timişoara, şi de către guvern, pentru iniţierea acestei investiţii pe această locaţie. Era uşor de anticipat că în jurul unei fabrici de cauciucuri nu poate mirosi a Chanel”, a mai spus Robu.

Edilul Timişoarei,

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Calendar ortodox, 29 iunie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea Sfinţilor Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor şi mai-marilor Apostoli Petru şi Pavel. La aceştia care altă pricină mai mare de laudă ar putea cineva să gândească a afla, afară de mărturisirea şi

Accident grav pe o șosea din Timiș. Trei morți, doi răniți

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Grav accident de circulație, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza localității timișene Tomnatic. Trei persoane au murit, alte două au fost grav rănite. „În urma apelului primit la 112 din data de 29 iunie 2024, la ora 04:42, am fo

Botoșani Cinci copii la spital, după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure

Ziua Constanta acum 38 minute
Cinci copii din județul Botoșani au fost transportați de urgență la spital după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure. „Prezentau dureri abdominale cu vărsături. Li s-au recoltat analize de laborator, tratament și au fost inter

The New York Times îi cere lui Biden să se retragă din cursa pentru Casa Albă după dezbaterea cu Trump

News.ro acum o ora
Consiliul editorial al prestigiosului cotidian american The New York Times i-a cerut, vineri, preşedintelui Joe Biden să se retragă din cursa pentru Casa Albă, după dezbaterea sa dezastruoasă cu Donald Trump din ziua precedentă. Într-un editorial pu

Scenariile pentru calificarea României în optimile de finală la Euro 2024

Crai Nou acum o ora
După cele două meciuri jucate până acum, naționala României continuă să conducă grupa E mulțumită golaverajului. Victoria cu 3-0 împotriva Ucrainei și înfrângerea 2-0 cu Belgia, ne menține cu golaveraj de +1 gol și există multe scenarii pentru ultim

Congres extraordinar la USR. Formaţiunea îşi desemnează candidatul la prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Congresul extraordinar al USR de sâmbătă începe la ora 10.00. În cadrul acestui eveniment, delegaţii partidului vor alege candidatul USR la alegerile prezidenţiale şi membrii unui nou Birou Naţional. Congresul va începe cu un discurs al noului preşe

UE cere Temu şi Shein detalii despre modul în care respectă regulile UE privind conţinutul online, până pe 12 iulie

News.ro acum 2 ore
Retailerul chinez de comerţ electronic rapid Temu şi colega fondat în China Shein au primit ordine de la autorităţile de reglementare tehnologice din UE să furnizeze detalii despre modul în care respectă regulile UE privind conţinutul online până pe

Astronauţii NASA vor rămâne mai mult timp pe Staţia Spaţială Internaţională pentru a rezolva probleme apărute la capsula Boeing

News.ro acum 2 ore
Doi astronauţi NASA vor rămâne mai mult timp pe Staţia Spaţială Internaţională, în timp ce inginerii rezolvă problemele apărute pe noua capsulă spaţială Boeing în timpul călătoriei, potrivit apnews.com. Vineri, NASA nu a stabilit o dată de întoarcer

Război în Ucraina - Volodimir Zelenski a anunţat eliberarea şi întoarcerea în ţară a zece civili reţinuţi de Rusia şi Belarus

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat vineri eliberarea şi întoarcerea în Ucraina a zece civili, inclusiv doi preoţi şi un oficial local, care au fost luaţi prizonieri în Rusia şi Belarus. Rusia şi Ucraina, care se află în război de ma

Scandal politic bizar. Doi miniștri, arestați pentru că i-ar fi făcut vrăji preşedintelui

Ziare.com acum 2 ore
Maldive, naţiunea insulară din Oceanul Indian cunoscută pentru plajele sale şi care se bucură în general de stabilitate politică, este zguduită în aceste zile de acuzaţii bizare de magie neagră în care sunt implicaţi oficiali de rang înalt, relateaz

Vremea

București
acum

28°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/35°
lun.

21°/38°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

28°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

19°/28°
Constanta
acum

31°
sâm.

21°/31°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

19°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/35°
mar.

16°/25°