Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Înălţarea Sfintei Cruci

Publicat in Tribuna, vineri 13 septembrie 2013 ·

de Gh. DOBRIN

13 septembrie 2013 22:16

0 vizualizari

A-A+

Astăzi sărbătorim Înălţarea Sfintei Cruci, zi închinată de către Biserică aflării acesteia de către Sf. Elena, mama împăratului Constantin cel Mare.

Sf. Cruce pe care a suferit pentru noi Mântuitorul Iisus Hristos chinuri şi moarte este înălţată în această zi în biserică, înaintea noastră, spre a ne aduce aminte de jertfa sângeroasă a Mântui­torului şi de datoriile noastre creştineşti.

Domnul nostru Iisus Hris­tos, prin sângele Său, a sfinţit Crucea, aceasta devenind astfel cel dintâi altar creştin. Din instrument de chin şi batjocură, cum era folosită la romani, Crucea a devenit obiect de cinstire pentru noi, creştinii. Şi aceasta pentru că Mântuitorul Iisus Hristos nu a murit pentru Sine, ci pentru a mântui întreg neamul omenesc născut din Adam şi Eva.

După moartea Mântuitoru­lui pe cruce, pentru că era vineri şi pentru ca să nu ră­mână trupurile pe cruce, deoarece urma sărbătoarea Paştilor evreieşti, ostaşii, la porunca bătrânilor evrei, au zdrobit fluierele picioarelor celor doi tâlhari răstigniţi împreună cu Iisus, lucru de care Mântuitorul a fost scutit întrucât murise. La cererea lui Iosif din Arimateea, Pilat i-a dat voie să coboare trupul lui Hristos de pe cruce şi să-L îngroape, iar cele trei cruci au fost aruncate în apropiere.

În anul 66 d.Hr. a avut loc în Ierusalim o puternică revoltă iudaică, iar generalul roman Titus a distrus Tem­plul şi Ierusalimul. Practic, ioraşul a fost arat cu plugul. Urma Crucii Mântuitorului s-a pierdut. După ce Împăratul Constantin cel Mare a dat libertate religioasă creştinilor în sec. IV, mama lui, Elena, care era foarte credincioasă, a mers la Ierusalim, unde a făcut numeroase săpături şi cercetări pentru aflarea Sfin­tei Cruci, între anii 326-335. În cele din urmă a găsit trei cruci, însă nimeni nu putea spune care est

Articolul in Tribuna >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie urmată de incendiu la Dedeman Botoşani - Incendiul a fost stins / 13 persoane, rănite / MS: Patru pacienţi în stare gravă, 2 fiind intubaţi / Nu s-au găsit persoane în centrul comercial / Magazinul, autorizat ISU - FOTO / VIDEO

News.ro acum 37 minute
Autorităţile din judeţul Botoani au activat, vineri, Planul Roşu de Intervenţie după ce s-a produs o explozie urmată de incendiu la magazinul Dedeman Botoşani. 13 persoane au fost rănite, două fiind în stare gravă, fiind intubate. Una dintre victime

Procuror din Iași, trimis în judecată pentru viol: A amenințat și constrâns timp de doi ani o minoră să întrețină raporturi sexuale

HotNews acum o ora
Un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni a fost trimis în judecată de Parchetul General pentru viol, fiind acuzat că a constrâns o minoră prin violență fizică, constând în ținerea, imobilizarea și dezbrăcarea forțată, precum și

Incendiu la liceu: Sute de elevi din Tulcea s-au evacuat singuri. Flăcările au izbucnit la etajul al treilea

Ziare.com acum 29 minute
ISU Tulcea a anunțat că un incendiu a izbucnit, vineri, 7 iunie, la Liceul Economic din municipiul Tulcea, iar 400 de elevi s-au evacuat. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea au anunţat că pompierii au fost anunţaţi prin

Sondaj la comanda PSD: Gabriela Firea, pe primul loc în intențiile de vot, urmată de Nicușor Dan și Cristian Popescu Piedone

HotNews acum 28 minute
​Candidata PSD Gabriela Firea se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 32%, urmată de candidatul independent susținut de Alianţa Dreapta Unită, Nicușor Dan, cotat cu 31%, conform unui sondaj realizat online de Epsil

Legătură directă cu Statele: Primul zbor direct către SUA, după 20 de ani, a decolat de pe aeroportul Otopeni

Mediafax acum 2 ore
Zborul companiei aeriene HiSky a decolat de pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” din Bucureşti la ora 9.00, cu destinaţia New York. Este primul zbor transatlantic direct, cu plecare din România, efectuat de o companie aeriană de linie, după ma

Nicu Covaci, internat la secția ATI a Spitalului Județean Timișoara

Ziua Constanta acum o ora
Artistul Nicu Covaci a fost internat la secția ATI a Spitalului Județean Constanța, noaptea trecută, însă colegii săi de trupă au transmis că starea artistului în vârstă de 76 de ani este stabilă, notează Știri pe Surse. „Nicu Covaci este într-o sta

Ministerul Sănătăţii: Patru dintre răniţii în explozia din Botoşani se află în stare gravă

Mediafax acum o ora
Ministerul Sănătăţii transmite că patru dintre răniţii în explozia din Botoşani se află în stare gravă. Explozia a avut loc la un centru comercial din oraşul Botoşani.

(P) Nicolae Ciucă: Fiecare dintre voi are dreptul şi şansa de a-şi decide propriul destin. Duminică, votaţi cu inima!

News.ro acum 2 ore
Dragi români, Astăzi, la finalul acestei campanii electorale, mă adresez dumneavoastră cu inima plină de mândrie şi respect - pentru ţara noastră şi pentru viitorul nostru comun. Pentru că aceste alegeri ne pun în faţa unei decizii care va modela vi

Incendiu la un spital de copii din Cluj-Napoca. Pacienții și medicii, evacuați de urgență

Ziare.com acum 5 ore
Panică la Cluj-Napoca, vineri dimineață, 7 iunie. Zeci de pacienți și cadre medicale au fost rapid evacuate din unitatea medicală. Pompierii din Cluj au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs într-o cameră tehnică a Clinicii de Pediatrie I

[P] Creștem împreună în UE – despre cum s-au dus beneficiile dezvoltării noastre în Europa în buzunarele românilor

HotNews acum o ora
O teză care s-a vehiculat cu instistență timp de ani de zile este aceea că românii sunt cei mai săraci cetățeni din Uniunea Europeană, alături de bulgari. Ba mai mult, sunt unele voci radicale care susțin că România nu are un beneficiu net de pe urm

Vremea

București
acum

32°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/33°
dum.

19°/32°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

29°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Constanta
acum

29°
vin.

19°/29°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

16°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

16°/25°
lun.

16°/28°
Timisoara
acum

30°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°