La nouă ani de la filmul său anterior şi la trei decenii de la ultima sa producţie italiană, BernardoBertolucci revine neaşteptat în cinematografe, cu un nou film realizat în ţara natală.

Eu şi tu se deschide cu Lorenzo, un puşti de 14 ani, cu părul creţ, vîlvoi, şi pătrunzători ochi albaştri. Atunci cînd este enervat de întrebările insistente ale psihologului său, care se străduieşte să-i înţeleagă acţiunile (sugestiv, acesta este imobilizat într-un scaun cu rotile, la fel ca şi regizorul filmului), adolescentul (interpretat minunat de debutantul Jacopo Olmo Antinori) aduce izbitor cu tînărul Malcolm McDowell în Portocala mecanică. Totuşi, deşi din finalul de discuţie dintre medic şi pacient deducem că acesta din urmă a săvîrşit o faptă reprobabilă (nu ne e foarte clar în ce constă ea, iar Bertolucci nu revine cu detalii), pe parcurs realizăm că Lorenzo nu are prea multe lucruri în comun cu Alex din filmul lui Stanley Kubrick. El este mai apropiat de Antoine Doinel din Cele 400 de lovituri, iar finalul din Eu şi tu (stop-cadrul urmat de transfocare pînă la prim-planul protagonistului) este un omagiu evident adus filmului lui François Truffaut. Dar Lorenzo, în comparaţie cu predecesorul său (imortalizat de Jean-Pierre Léaud), priveşte mult mai optimist către viitor. Are şi de ce: a cunoscut dragostea. Iar prima iubire nu este una pasională, carnală, ci una caldă şi pură, care te îmbogăţeşte şi te umple de bucurie. Cea care trezeşte acest sentiment în junele Lorenzo este sora sa vitregă, care, mai mare decît el cu 11 ani, a avut destul timp să primească în plin loviturile vieţii. Olivia (interpretată de Tea Falco, a doua mare descoperire a lui Bertolucci din acest film) se refugiază alături de Lorenzo, însă fuga ei de lume are cu totul alte motivaţii. În timp ce el nu este încă pregătit să trăiască, ea vrea să se dezintoxice, pentru a putea începe o no