Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Dan Șova: La Roșia Montană se va exploata doar aur și argint

Publicat in Informatia de Alba, vineri 13 septembrie 2013 ·

Conform declaraților ministrului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Dan Şova, zăcămintele de la Roşia Montană nu vor putea fi exploatate în acelaşi timp, iar la trecerea de la unul la altul există obligaţia refacerii ecologice la cel rămas în urmă.

“Vor fi trei exploatări miniere acolo. Nu s-a dat posibilitatea investitorului să exploateze toate cele trei zăcăminte dintr-o dată. Exploatează întâi primul şi, când trece la al doilea, în paralel, face refacerea ecologică. Aceasta durează în timp de trei ori mai puţin decât exploatarea celui de-al doilea zăcământ”, a spus Şova conform Agerpres.

Acesta a ţinut să sublinieze că a constatat că mulți nu au citit nici legea şi nici acordul privind proiectul de la Roşia Montană.

“Vă informez public că în licenţa de exploatare dată în 1999 nu există nicio prevedere legată de conservarea patrimoniului cultural, de conservarea comunităţii de la Roşia Montană. Există trei articole referitoare la protecţia mediului, în care se spune la modul general să protejăm mediul. În noua lege sunt prevederi foarte clare – şi în lege şi în acord – referitoare la protecţia mediului, la patrimoniul cultural, referitoare la modul de funcţionare – pentru că toată lumea s-a plâns, în mod justificat, de faptul că a scăzut participaţia statului de la 33% la 19%, în 2000, printr-o majorare de capital social făcută de Gabriel Resources. S-a rezolvat acest lucru. Nu se mai poate face majorare de capital social peste statul român. Se asigură prin lege – şi nu aveai cum altfel – stabilitatea cotei de 25% fără contribuţii financiare, ceea ce a presupus modificarea Legii 31 şi a Codului fiscal în favoarea statului român şi nu cum au interpretat în mod greşit alţii”, a precizat ministrul.

La Roșia Montană nu se vor exploata alte metale decât aur și argint

În ceea ce priveşte afirmaţiile potrivit cărora l

Articolul in Informatia de Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Artist din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, găsit în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului / A fost resuscitat şi a fost transportat la spital

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de aproximativ 55-60 de ani, artist în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, a fost găsit, vineri seară, în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului. A fost resuscitat şi a fost dus la spital. ”SAJ Sibiu a inte

UPDATE - Trafic feroviar afectat între staţiile Medgidia şi Mircea Vodă din cauza unui incendiu la vegetaţie / Opt trenuri, cu întârzieri

News.ro acum 4 ore
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă, vineri seară, că traficul feroviar este afectat din cauza unui incendiu la vegetaţie, care s-a extins până în zona căii ferate de pe intervalul Medgidia - Mircea Vodă. UPDATE: ”La ora 19:57 s-a repus s

Președintele SUA Joe Biden după dezbaterea cu Donald Trump: ”Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată"

Ziare.com acum 3 ore
"Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată, nu dezbat atât de bine ca altădată", a recunoscut Joe Biden vineri, 28 iunie, după o prestaţie slabă în faţa lui Donald Trump în timpul primei dezbateri între cei doi,

FRF, precizări privind achiziţia biletelor pentru meciul România – Olanda

Mediafax acum 4 ore
Federaţia Română de fotbal (FRF) a transmis, vineri seara, detalii cu privire la procedura de achiziţie a biletelor pentru meciul din optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal 2024, în care România va întâlni Olanda. Partida este progr

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon au fost achiziționate de România de la Regatul Norvegiei . Unde au ajuns aeronavele

Ziua Constanta acum 8 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat vineri, 28 iunie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii. Potrivit MApN, aeronavele F-16 Fighting Falcon vor intra în dotarea

Kelemen Hunor: Am impresia că această guvernare este compromisă în totalitate / Cei din PNL au şubrezit foarte tare autoritatea premierului / Această situaţie este absolut hilară / Este absolut înacceptabil

News.ro acum 2 ore
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, apreciază că situaţia din interiorul coaliţiei, generată de stabilirea datei alegerilor, este ”absolut hilară” şi nu ar fi trebuit să se ajungă aici. Kelemen Hunor afirmă că, în martie, coaliţia a anunţat un calenda

Ucraina susţine că a distrus centrul rus de comunicaţii spaţiale din Crimeea

G4Media acum 3 ore
Ministerul Apărării de la Kiev a transmis vineri că Ucraina a distrus într-un atac săptămâna aceasta centrul rus de comunicaţii spaţiale amplasat în peninsula Crimeea ocupată, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres. Anterior, mesaje pe reţele

Ministerul de Externe anunţă risc crescut de producere a incendiilor în Grecia / Atenţionare de călătorie / Zonele vizate

News.ro acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Grecia că, potrivit Serviciului Naţional de Meteorologie, sâmbătă, 29 iunie 2024, se vor înregistra temperaturi foarte rid

Atenţionare de călătorie pentru Polonia: Furtuni puternice în toată ţara

Mediafax acum 6 ore
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Polonia că autorităţile locale au emis avertizare de furtuni puternice (nivel 2) pentru întreaga ţară. Atenţionarea este valabilă doar pentru vineri, 28 i

UPDATE - REPER: Curtea de Apel Bucureşti obligă BEC să dispună renumărarea buletinelor de vot din mai multe secţii de votare pentru alegerile europarlamentare / BEC va ataca decizia

News.ro acum 3 ore
Deputaţii Oana Cambera şi Andrei Lupu au câştigat în instanţă, la Curtea de Apel Bucureşti, în numele Partidului REPER anularea mai multor decizii ale Biroului Electoral Central şi renumărarea voturilor pentru alegerile europarlamentare, în mai mult

Vremea

București
acum

24°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/35°
lun.

21°/37°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

23°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

20°/32°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

19°/32°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

21°
sâm.

20°/34°
dum.

21°/36°
lun.

21°/35°
mar.

17°/25°