Viaţa într-un scaun cu rotile nu este una fericită. Iar dacă scaunul respectiv în loc să fie de ajutor mai tare agravează suferinţa atunci putem vorbi despre o viaţă de coşmar.
Problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi sunt diferite, aşa că fiecare are nevoie de un scaun cu rotile care să corespundă necesităţilor specifice ale fiecăruia. De cele mai multe ori însă, ei sunt nevoiţi să se acomodeze cu un cărucior care nu este potrivit nici vârstei, şi nici stării de sănătate. Oamenii le acceptă totuşi aşa cum sunt, pentru că e mai bine decât nimic. "E destul de greu mai ales când vorbim de copii. Dacă li se dau scaune rulante pentru adulţi, aceştia pe lângă boala pe care o au mai capătă şi scolioză de care nu mai scapă toată viaţa", spune Igor Meriacre, directorul executiv al Asociaţiei "Speranţa".
"La noi sunt aduse cele mai ieftine scaune, produse în China şi costă aproximativ 100-150 de dolari. Nu sunt bune, dar nu avem alternativă. În mod normal, scaunele trebuie adaptate la necesităţile persoanei, pe când la noi oamenii se adaptează la cărucioare", a adăugat Igor Meriacre. Funcţionarii de la Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei se justifică precum că nu ei aleg ţara de unde să aducă cărucioarele. "E un lucru normal să se defecteze. Să le păstreze mai bine. Nu noi dirijăm piaţa scaunelor cu rotile. Şi apoi, aproape toate produsele care sunt aduse de la noi sunt importate din China", s-a justificat Vasile Cuşca, şeful direcţiei Politici de Protecţie Socială a Persoanelor cu Dizabilităţi.
Cei de la minister susţin că scaunele cu rotile aduse în ţara noastră sunt asamblate după necesităţile fiecărei persoane. "Pentru asamblarea unui cărucior statul cheltuieşte 295 de lei. Din 2011şi până în prezent au fost asamblate 1.645 de cărucioare. Alte 1.000 de cărucioare urmează să fie importate toamna aceasta", a declarat Vasile Cuş
