Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vineri 13 Superstiţiile zilei şi ce nu trebuie să faci azi

Publicat in Ziua Constanta, vineri 13 septembrie 2013 ·

VINERI 13, o zi de care mulţi se tem. Fobia născută de această combinaţie are rădăcini în începuturile istoriei creştine. Iuda a fost a 13-a persoană de la Cina cea de taină, iar Anticristul apare în Biblie în Capitolul al 13-lea din Apocalipsă. Printre celebrităţile născute într-o zi de VINERI 13 se numără Fidel Castro sau fostul prim-ministru al Marii Britanii, Margaret Thatcher.

Sir Winston Churchill nu călătorea niciodată în zilele de VINERI 13, decât dacă era ceva extrem de important. La fel făceau şi Napoleon, Mark Twain, Franklin D. Roosevelt sau Herbert Hoover. Vinerea era ziua din săptămână în care erau executaţi prizonierii în Roma Antică şi, mai târziu, ziua când erau spânzuraţi cei condamnaţi în Marea Britanie. În Evul Mediu, vinerea era cunoscută ca "sărbătoarea vrăjitoarelor", despre care se spunea că sunt organizate în adunări de câte 13. Mii de călugări-soldaţi ai Cavalerilor Templieri au fost omorâţi de regele francez Ludovic al IV-lea, într-o zi de VINERI 13, în 1307. Misiunea de pe Lună Apollo 13 a fost lansată la ora 13.13 şi a fost abandonată pe 13 aprilie 1970. Un asteroid aflat la depărtare de Terra ar putea lovi planeta vineri, 13 aprilie 2029, iar la viteza de 28 km/h ar putea avea forţa a 65.000 de bombe atomice. În religia vechilor nordici, o legendă povesteşte despre un faimos banchet în Walhala, raiul războinicilor, la care au fost invitaţi 12 zei. Loki, zeul întunericului, nu a fost chemat la această petrecere, motiv pentru care acesta l-a atacat pe Balder (echivalentul lui Zeus în tradiţia nordicilor) şi l-a omorît. Ca urmare, întreaga Walhala a fost distrusă. Din acel moment s-a considerat ca fiind ghinion să inviţi 13 oameni la o petrecere. În tradiţia musulmană nu este acceptat ca 13 oameni să stea la masă - se spune că toţi vor muri în următorul an. În plus, dacă numele tău are 13 litere, vei avea norocul diavolului. @N_

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Real Madrid este din nou regina Europei. Madrilenii au învins cu 2-0 Borussia Dortmund în finala LC şi au câştigat pentru a 15-a oară trofeul / Ancelotti – "Visul continuă!" / Mesajul învinşilor - VIDEO

News.ro acum o ora
Formaţia Real Madrid a învins, sâmbătă seară, pe stadionul Wembley din Londra, cu scorul de 2-0, echipa Borussia Dortmund, în finala Ligii Campionilor, şi a câştigat pentru a 15-a oară principalul trofeu continental intercluburi. UPDATE - Real Madri

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 3 ore
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 9 ore
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 7 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 7 ore
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când obiectivele războiului nu vor fi atinse

Mediafax acum 5 ore
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, îşi schimbă numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt

Mediafax acum 7 ore
Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, a făcut o solicitare la o instanţă din Los Angeles pentru a-şi schima numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt.

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

HotNews acum 5 ore
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia. Venetia si celebrele sale gondoleFoto: Gabriel BOUYS / AFP / Profimedia Măsurile au fost introduse

Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie al Canadei, a murit după ce a fost atacat în închisoare

HotNews acum 2 ore
Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei şi care este considerat responsabil pentru moartea a peste 50 de femei, a murit vineri, după ce a fost atacat în închisoarea în care îşi ispăşea sentinţa, informează EFE, citată de A

Un bărbat de 74 de ani și-a uitat arma și încărcătoarele pe o stradă din Mureș. Amenda uriașă pe care a primit-o

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat de 74 de ani a fost amendat sâmbătă, 1 iunie, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş. "Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/30°
lun.

20°/33°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
Iasi
acum

20°
dum.

19°/29°
lun.

16°/31°
mar.

18°/32°
mie.

16°/25°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

15°/24°
lun.

13°/26°
mar.

14°/21°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

16°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/27°