Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Directorul Supravegherii din BNR: Lucrăm la o listă neagră” cu cei care declară insolvenţă pentru a nu-şi mai plăti creditele

Publicat in Ziarul Financiar, sâmbătă 14 septembrie 2013 ·

Directorul Direcţiei de Supraveghere a BNR, Nicolae Cinteză, propune într-un interviu pentru ZF înfiinţarea unei “liste negre” a acţionarilor de firme care recurg la practici abuzive de declarare a insolvenţei pentru a nu-şi mai plăti creditele.

„Vom lua legătura cu Autoritatea privind protecţia datelor personale să vedem cum putem face pentru că ar fi bună o «cutie neagră». Când bagi în insolvenţă 4 – 5 firme la rând şi toate cu credite, înseamnă că vorbim despre o practică abuzivă, iar aşa ceva trebuie descurajat. Băncile trebuie să se protejeze de tentaţia clientului de a încerca să înşele şi a doua oară. Cine a înşelat banca şi se duce apoi să ia alt credit trebuie să poată fi evitat“, spune Nicolae Cinteză.

În opinia lui Cinteză situaţia neperformantelor din sistem nu este chiar atât de înfricoşătoare pentru că rata de peste 20% trebuie privită îm­pre­ună cu gradul de acoperire cu provizioane care trece de 60%, dar şi cu rata de solvabilitate de circa 15% la nivelul sistemului. „Un grad de acoperire de aproape 63% în­seamnă că 63% din neperformanţă este recunoscută prin pro­vizioane. Adică în capitalul propriu a fost asumat costul, iar ceea ce se recuperează din creanţe va fi venit pur. Apoi mai sunt şi garanţiile din care este imposibil să nu se recupereze diferenţa rămasă de la provizionare.“

Citiţi interviul integral pe zfcorporate.ro.

Directorul Direcţiei de Supraveghere a BNR, Nicolae Cinteză, propune într-un interviu pentru ZF înfiinţarea unei “liste negre” a acţionarilor de firme care recurg la practici abuzive de declarare a insolvenţei pentru a nu-şi mai plăti creditele.

„Vom lua legătura cu Autoritatea privind protecţia datelor personale să vedem cum putem face pentru că ar fi bună o «cutie neagră». Când bagi în insolvenţă 4 – 5 firme la rând şi toate cu credite, înseamnă că vorbim despre o practică

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 13 minute
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Vremea se strică în aproape toată țara. Care vor fi regiunile afectate de ploi și vijelii

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare meteo Cod galben de averse şi vijelii pentru 19 judeţe şi Capitala. În plus, a fost publicată și o avertizare Cod portocaliu de averse torenţiale şi furtuni pentru 16 judeţe din jumă

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 49 minute
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Căldura a ucis peste 50 de persoane în India trei zile, dar numărul deceselor ar fi mult mai mare în condiţiile în care temperaturile au atins 50 de grade Celsius

News.ro acum o ora
Peste 50 de persoane au murit în India în ultimele trei zile, în condiţiile în care o caniculă brutală continuă să afecteze anumite zone ale ţării, relatează BBC. În weekend, numai în statul Uttar Pradesh, din nordul ţării, au murit 33 de persoane d

Condiţiile de eliberare a paşaportului simplu temporar, revizuite! Legea, promulgată de președintele României (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat luni, 3 iunie 2024, Decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate (PL-x 199/25.03.2024).

Rezervele valutare de la BNR au crescut în luna mai cu 2,5 miliarde euro

Mediafax acum o ora
În cursul lunii mai, la Banca Natională au intrat 4,44 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR; alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor (inclusiv sumele rezultate din em

Veste bună pentru iubitorii Mării Negre! Continental Hotels oferă discount de 20% la rezervările directe prin campania #știupecineva

Ziua Constanta acum o ora
Continental Hotels anunță o reducere de 20% care va fi disponibilă pentru serviciile de cazare în toate hotelurile Continental Hotels din țară, inclusiv în Constanța. Cel mai mare lanț hotelier românesc vine cu prețuri competitive la rezervările dir

ATAC Hiper Discount by Auchan, formatul cu cele mai mici prețuri al rețelei, își deschide porțile în locul Auchan Discount Calea Șagului (P)

Press Alert acum 25 minute
Din 6 iunie, ATAC Hiper Discount by Auchan, formatul cu cele mai mici prețuri al rețelei, își deschide porțile în locul Auchan Discount Calea Șagului. Descoperă magazinul cu prețuri mici permanent! Din 6 iunie, timișorenii au o nouă destinație de cu

Ciolacu, după bătaia între susținătorii PSD și PNL la Belciugatele: E cea mai liniştită campanie electorală de până acum în România

HotNews acum 2 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că actuala campanie electorală pentru alegerilor locale și cele europarlamentare este „cea mai liniștită” de până acum în România. Marcel CiolacuFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea El a fost întrebat, la se

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

30°
lun.

21°/30°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/22°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

16°/23°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°