Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel mai bogat chinez investeşte masiv în Bulgaria! Vezi ce domeniu a ales

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 14 septembrie 2013 ·

Cel mai bogat om din China, Wang Jianlin, şi-a anunţat intenţia de a construi în Bulgaria! "Rockefeller-ul bulgar”, cum este supranumit Wang Jianlin, urmează să viziteze Bulgaria în octombrie, pentru a căuta terenul cel mai potrivit pe care urmează să construiască un enorm centru turistic, care va cuprinde hoteluri, un centru comercial, restaurante şi spaţii de distracţie, relatează cotidianul bulgar Standard. Proiectul a devenit mai clar după întrevederea bogătaşului chinez cu premierul bulgar.

"El doreşte să construiască într-o regiune situată în apropierea unor situri arheologice, cu izvoare de ape minerale în apropiere, pentru a crea şi centre de spa", a declarat, în exclusivitate pentru Standard, vicepremierul Daniela Bobeva.

Miliardarul, a cărui avere este evaluată la mai mult de 14 miliarde de dolari, l-a întâlnit pe primul ministru bulgar Plamen Oreşarski în timpul forumului economic de la Dalian, în China.

Dar, chiar dacă investiţiile chinezeşti în Bulgaria au trecut de la 14 milioane de euro în 2012 la 85 de milioane în 2013, aminteşte cotidianul, ele nu reprezintă în acest moment decât 0,21% din investiţiile străine din ţară.

Premierul bulgar a ţinut să sublinieze faptul că investiţiile lui Wang în Europa sunt aproape de zero. "Inţeleg că aveţi deja investiţii în Statele Unite. Ar trebui să veniţi şi în Europa. Vechea regulă a diversificării este întotdeauna valabilă”, a declarat Oreşarski la întâlnirea cu miliardarul chinez. Drept răspuns, acesta a declarat că doreşte să viziteze Bulgaria până la sfârşitul anului, adaugă sursa citată.

Cel mai bogat om din China, Wang Jianlin, şi-a anunţat intenţia de a construi în Bulgaria! "Rockefeller-ul bulgar”, cum este supranumit Wang Jianlin, urmează să viziteze Bulgaria în octombrie, pentru a căuta terenul cel mai potrivit pe care urmează să construiască un enorm centru t

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meteo Constanța Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată! Numere utile în caz de urgență

Ziua Constanta acum 19 minute
Centrul Meteorologic Regional Dobrogea informează că astăzi, în intervalul orar 12:00 - 23:00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vân

Se anunță o vară super fierbinte. Meteorologii au publicat prognoza până la jumătatea lunii iulie: Zona cea mai afectată de caniculă

Ziare.com acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat vineri, 14 iunie, prognoza pe următoarele patru săptămâni. Sudul țării va fi cel mai afectat de temperaturile ridicate, dar canicula nu va fi însoțită și de secetă, spun specialiștii. Cantitățile de

Rareş Hopincă: S-a finalizat numărarea voturilor, s-a menținut o diferență de 300 de voturi în favoarea mea, sunt câştigătorul alegerilor pentru Primăria Sectorului 2 / Ce spune despre acuzațiile lui Radu Mihaiu

HotNews acum 57 minute
Candidatul PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, Rareş Hopincă, a declarat, vineri, că a fost finalizată numărarea voturilor la Biroul Electoral de Sector şi s-a menţinut o diferenţă de peste 300 de voturi în favoarea sa, ceea ce arată că este câştigăto

Începe Euro 2024: Primul meci al zilei și cine transmite competiția din Germania

HotNews acum 2 ore
​Așteptarea pentru fanii fotbalului a luat sfârșit, iar Euro 2024 va debuta vineri, la Munchen, de la ora 22:00, cu meciul dintre Germania, țara gazdă, și Scoția. Partida face parte din Grupa A. UEFA Euro 2024Foto: BEAUTIFUL SPORTS/Wunderl / imago s

"M-a amenințat că îmi taie capul și mi-l înfige în gard". Directoarea unei școli, acuzată că a bătut și hărțuit o profesoară

Ziare.com acum 2 ore
Un scandal în timpul orelor la o școală din Suceava a fost potolit abia după intervenția poliției. Directoarea este acuzată de o profesoară că a bătut-o și a amenințat-o, joi, 13 iunie. Profesoara a ajuns la Urgențe și la medicul legist după ce a sc

Nicolae Ciucă: dosarul Mineriadei nu a fost finalizat, victimele şi urmaşii aşteaptă să se facă dreptate

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, atrage atenţia că dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 nu a fost finalizat. Victimele şi urmaşii acestora aşteaptă să se facă dreptate, a spus liderul liberal.

Calendar Bacalaureat 2024. Pe 17 iunie încep probele orale, prima probă scrisă va fi pe 1 iulie

Ziare.com acum 31 minute
Bacalaureatul 2024 începe luni, 17 iunie, cu probele orale și evaluarea competențelor digitale. Probele scrise vor avea loc între 1 și 8 iulie, iar rezultatele finale vor fi disponibile pe 12 iulie, potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educa

Rusia a anunţat că a doborât 87 de drone ucrainene şi a calificat atacul drept unul "terorist"

Adevarul acum o ora
Vineri, Rusia a anunţat că a reuşit să „împiedice un atac terorist” care a vizat cartierul general al operaţiunilor sale în Ucraina, distrugând 87 de drone.

Paul Stănescu: PSD va avea candidat la funcţia prezidenţială, un membru al PSD / Despre susţinerea lui Geoană: Eu, ca secretar general şi membru al partidului, exclud acest lucru

News.ro acum o ora
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat vineri înainte de şedinţa conducerii partidului de la Sâmbăta de Sus din judeţul Braşov că PSD va avea candidat la funcţia prezidenţială, un membru al PSD. Despre susţinerea lui Geoană, Stănescu a

O cisternă cu 21 de tone GPL s-a răsturnat pe o șosea, din județul Vaslui. Pompierii au izolat zona pentru a evita o tragedie

Ziare.com acum 3 ore
O autocisternă încărcată cu 21 de tone de gaz petrolier lichefiat (GPL) s-a răsturnat, în noaptea de joi spre vineri, la ieşirea din municipiul Huşi. Pompierii din cadrul Secţiei Huşi a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui au inte

Vremea

București
acum

23°
vin.

17°/26°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/20°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

21°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

13°/19°
sâm.

12°/23°
dum.

13°/24°
lun.

15°/24°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

18°/29°