Mesajul a fost trimis. Multumesc!

150 de caini au fost adoptati saptamana aceasta din adaposturile din Capitala

Publicat in HotNews, sâmbătă 14 septembrie 2013 ·

Peste 150 de caini au fost adoptati luni, miercuri si vineri din adaposturile municipalitatii, fata de 25 in toata saptamana trecuta, programul zilelor de adoptie fiind prelungit intre orele 9.00 si 15.00, incepand de saptamana viitoare, a anuntat ASPA. Potrivit reprezentantilor Autoritatii pentru Supravegherea si Protectia Animalelor (ASPA), in cele trei zile de adoptii de saptamana aceasta au fost adoptati 153 de caini, dintre care 25 luni, 44 miercuri si 84 vineri, anunta Mediafax.

Dintre cei peste 80 de caini adoptati vineri, 52 au fost luati din adapostul Theodor Pallady si 32 din cel de la Mihailesti. "Pentru a face posibile aceste adoptii, programul de functionare al bazelor autoritatii a fost prelungit pana la ora 19.00, respectiv pana cand toti cetatenii care au dorit sa adopte un caine au reusit acest lucru", a declarat Razvan Bancescu, coordonatorul de proiect al ASPA.

Potrivit lui Razvan Bancescu, incepand de luni, cainii din adaposturile municipalitatii vor putea fi adoptati in zilele de luni, miercuri si vineri, intre orele 9.00 si 15.00, iar in cazul in care vor exista cereri, programul ar putea fi prelungit pana la solutionarea acestora.

Coordonatorul de proiect la ASPA declara miercuri ca, avand in vedere noile prevederi legale, municipalitatea vrea extinderea programului de adoptii, atat din punct de vedere al zilelor de adoptie, cat si al orarului zilnic. "In mod normal, cand o astfel de prevedere legala privind eutanasierea intra in vigoare, trebuie sa dam posibilitatea celor care vor sa ia caini sa poata veni sa-i ia", a spus Razvan Bancescu.

Reprezentantul ASPA a precizat ca, intr-o prima etapa, este extins orarul in zilele deja stabilite pentru adoptie, respectiv luni, miercuri si vineri, iar ulterior, in functie de resursele umane, programul de adoptie va fi extins marti si joi. "Trebuie sa gasim res

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident la o fabrică de lactate: Patru bărbați au căzut într-un bazin de decantare. Doi au murit. A fost chemat elicopterul SMURD VIDEO

Ziare.com acum 13 ore
Patru bărbaţi au căzut, duminică, 23 iunie, într-un bazin de decantare din curtea unei fabrici de caşcaval din localitatea Ibăneşti, judeţul Botoşani. Echipajele de salvare i-au scos pe cei patru în stop cardiorespirator. În cazul uneia dintre victi

Sfaturile lui Teodosie pentru o femeie care spune că e abuzată psihologic de către soţ: Dumneata, care ai primit taina cununiei, trebuie să-ţi duci crucea. Soluţia este să nu vă despărţiţi

News.ro acum 8 ore
Întrebat, într-o emisiune la un post de radio, de către o femeie, cum se poate vindeca într-o relaţie cu un soţ abuziv, arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, i-a răspuns acesteia că trebuie să îşi „ducă crucea”, fiindcă a primit „taina cununiei”. „Solu

Scandal pe plajă la Eforie. Mai mulți turiști s-au luat la bătaie. Poliția îi audiază pe cei implicați VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Un conflict izbucnit în Eforie Nord s-a soldat cu o anchetă a poliției. O agresiune fizică în care au fost implicate mai multe persoane, duminică, 23 iunie, a început pe plajă și a continuat în apropierea acesteia. „La data de 23 iunie, în jurul ore

Euro 2024 – grupa A: Germania şi Elveţia s-au calificat în optimi

News.ro acum 5 ore
Echipa naţională a Elveţiei a încheiat la egalitate duminică seara, la Frankfurt, scor 1-1, cu reprezentativa Germaniei, în grupa A de la turneul final Euro 2024. În aceeaşi grupă, Ungaria a învins Scoţia, 1-0, marcând în minutul al zecelea al prelu

Echipa masculină de sabie a României a câștigat medaliile de argint la Campionatele Europene

Ziua Constanta acum 8 ore
Echipa masculină de sabie a României (Răzvan Ursachi, Radu Niţu, Matei Cîdu, George Vlad Covaliu) a obţinut medaliile de argint, duminică, la Campionatele Europene de scrimă pentru seniori de la Basel (Elveţia), după ce a fost învinsă de Ungaria cu

Daghestan: Bărbaţi înarmaţi au atacat o biserică, o sinagogă şi un post de poliţie

Mediafax acum 7 ore
Şase ofiţeri de poliţie au fost ucişi şi 12 răniţi după ce bărbaţi înarmaţi au deschis focul într-o serie de împuşcături în regiunea Daghestan din Rusia, a anunţat ministerul de interne. Atacurile au vizat o sinagogă şi o biserică ortodoxă din Derbe

Informații de ultimă oră Ar fi fost găsit cadavrul tânărului luat de viitura râului Natisone din Italia

Ziua Constanta acum 12 ore
Un cadavru a fost găsit duminică dimineaţă în râul Natisone, în apropierea albiei unde a avut loc accidentul în care au fost implicaţi cei trei tineri români. Deocamdată nu există o identificare oficială, dar este practic sigur că este vorba despre

CNAIR prelungeşte restricţiile de tonaj pe autostrăzi şi drumuri naţionale din cauza caniculei

Mediafax acum 11 ore
CNAIR anunţă că vor fi şi luni, între orele 10.00 şi 20.00, restricţii de tonaj pe autostrăzi şi drumuri naţionale din şapte judeţe şi Capitală. Decizia a fost luată din cauza temperaturilor Luini, de Rusalii sunt instituite restricţii de tonaj (7,5

UPDATE - Patru morţi şi peste 150 de răniţi la Sevastopol în urma unui atac cu rachete ucrainene - VIDEO / Rusia consideră că SUA sunt responsabile şi ameninţă cu un „răspuns”

News.ro acum 4 ore
Un atac ucrainean cu rachete a ucis patru persoane, printre care doi copii, şi a rănit aproape 150, duminică, la Sevastopol, în Crimeea, peninsula ucraineană anexată de Rusia în 2014, un atac pentru care Moscova a învinovăţit Statele Unite şi a prom

F1: Max Verstappen s-a impus în Marele Premiu al Spaniei

News.ro acum 11 ore
Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) s-a impus fără probleme în Marele Premiu al Spaniei la Formula 1 şi conduce în clasamentul piloţilor cu un avans considerabil, îndreptându-se spre al patrulea titlu mondial. Max Verstappen (Red Bull) a reuşi

Vremea

București
acum

22°
lun.

22°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/33°
joi

19°/33°
Iasi
acum

20°
lun.

18°/25°
mar.

16°/27°
mie.

16°/28°
joi

17°/29°
Constanta
acum

18°
lun.

18°/26°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
joi

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

19°/27°
mar.

16°/28°
mie.

18°/25°
joi

17°/26°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/31°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
joi

18°/27°