Atleții români au încheiat în forță Jocurile Francofoniei, câștigând medalia de aur în finala feminină de 4×400 m liber. Ștafeta feminină de 4×400 m formată din Sanda Belgyan, Mirela Lavric, Adelina Pastor și Bianca Răzor, a ocupat primul loc în finală, la mare distanţă de celelalte competitoare. Româncele au reușit să termine cursa în 3 minute, 29 secunde și 81 sutimi. Pe locul doi s-a situat ștafeta din Canada cu 3 minute, 34 secunde și 25 sutimi, iar bronzul a revenit țării gazdă, Franța, cu un timp de 3 minute 35 secunde și 20 sutimi. Astfel că româncele au reușit să aducă cea de-a cincea medalie de aur a atletismului la actuala ediţie a Jocurilor Francofoniei.
Tot sâmbătă, la triplusalt Cristina Toma a cucerit medalia de argint la triplusalt, cu 13,92 m, cu acelaşi rezultat fiind înregistrată şi poloneza Anna Jagaciak, care, însă, a avut o a doua săritură mai bună decât românca – 13,90 m, faţă de 13,83 m.
În urma acestor rezultate bilanţul delegaţiei atletice a României la ediţia a VII-a a Jocurilor Francofoniei este de 11 medalii.
Cinci medalii de aur: Sergiu Ursu (disc), Ancuţa Bobocel (3.000 m obstacole), Mirela Lavric (800 m), Anca Heltne (greutate), ştafeta 4×400 m (Sanda Belgyan, Mirela Lavric, Adelina Pastor, Bianca Răzor).
Patru medalii de argint: Bianca Perie (ciocan), Andreea Ogrăzeanu (100 m), Mihai Donisan (înălţime), Carmen Toma (triplusalt)
Două medalii de bronz: Bianca Răzor (400 m) şi Adrian Vasile (lungime).
0 comentarii | 34 vizualizari
Carusel stiri in top Clujenii o copiază pe Lady Gaga: Își promovează festivalul cu un sutien din slănină Clujenii au ales o metodă neobișnuită de a-și promova festivalul Slană Fest 2013, anume conceperea unui afiș în care o femeie poartă un sutien din slănină, arată Adevărul.”Slană-Fest este un ... Cit