Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Macovei cere demisia lui Oltean din funcţia de vicepreşedinte PDL, deoarece este urmărit penal de DNA

Publicat in CityNews Alba, duminică 15 septembrie 2013 ·

Europarlamentarul PDL Monica Macovei îi solicită lui Ioan Oltean să demisioneze din funcţia de vicepreşedinte al PDL, având în vedere că DNA a început urmărirea penală împotriva sa.

"Îi solicit lui Ioan Oltean să demisioneze din funcţia de vicepreşedinte al PDL. Ioan Oltean este vicepreşedinte PDL, ia decizii pentru şi în numele partidului, iar, potrivit art 103 alin 1 din Statutul partidului, vicepreşedinţii sunt “liderii acţiunii politice şi de imagine ai partidului”. Funcţia de conducere pe care o ocupă Ioan Oltean îl obligă să pună interesele şi imaginea partidului pe primul loc", se arată într-un comunicat remis de Monica Macovei duminică agenţiei MEDIAFAX.

Macovei susţine că "numai USL, care nu are niciun criteriu etic sau moral, îşi ţine persoane anchetate penal în funcţii de conducere şi chiar în funcţii de miniştri, în timp ce PDL are criterii etice şi respectă justiţia".

Comunicatul DNA care anunţă începerea urmăririi penale împotriva lui Ioan Oltean precizează că procurorii au luat această măsură întrucât acesta ar fi folosit "influenţa sau autoritatea funcţiei de vicepreşedinte/secretar general al unui partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată şi infracţiunea de favorizarea infractorului", aminteşte Macovei.

Ea menţionează că, potrivit Codului etic al partidului, în cazul lui Ioan Oltean pot fi aplicabile situaţiile prevăzute de art. 3 alin 4.3 ("indicii temeinice privind comiterea unor fapte penale, în special fapte de corupţie, fraudă, crimă organizată sau alte fapte grave de natură penală, care prejudiciază grav credibilitatea persoanei în cauză şi, implicit, obiectivele asumate de partid") şi alin. 4.12 ("folosirea calităţilor oficiale de către membrii de partid aflaţi în funcţii publice sau de conducere în cadrul partidului pentru obţinerea de avantaje

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum o ora
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 52 minute
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 3 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 3 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 3 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 3 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 3 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 2 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 3 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

25°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°