Căpitanul echipei Schalke 04, Benedikt Howedes, a declarat că dacă el şi colegii săi vor fi la fel de concentraţi în meciul cu Steaua ca în partida din Bundesliga cu Mainz, miercuri victoria va fi a lor, în Liga Campionilor, informează site-ul oficial al clubului german.
"Dacă vom fi la fel de atenţi şi concentraţi ca la Mainz, cele trei puncte din meciul cu Steaua vor fi ale noastre. Vrem să obţinem un nou succes, mai ales că avem sprijinul fanilor", a spus Howedes.
Mijlocaşul Kevin-Prince Boateng este de părere, de asemenea, că Schalke trebuie să fie la fel de puternică în meciul cu Steaua ca în partida de sâmbătă: "Suntem în formă, e clar. Din punct de vedere defensiv am fost foarte puternici la Mainz în campionat şi trebuie să repetăm acest lucru şi cu Steaua. Dacă reuşim, sunt convins că putem obţine din nou victoria".
Managerul Horst Heldt a declarat că Schalke are şanse bune de a învinge miercuri. "Debutăm pe teren propriu în grupele Ligii Campionilor şi acest duel va decide pentru noi. Pentru a trece de această fază trebuie să intrăm concentraţi. Fanii noştri ne vor da cu siguranţă forţă suplimentară şi avem şanse bune de a păstra toate punctele la Gelsenkirchen", a afirmat Heldt.
Formaţia Schalke 04, adversara Stelei în grupele Ligii Campionilor, a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 1-0, formaţia FSV Mainz, într-un meci din etapa a V-a a campionatului Germaniei.
Unicol gol al partidei a fost marcat de Boateng, în minutul 34.
Steaua va juca primul meci din grupa E a Ligii Campionilor, miercuri, în deplasare, cu Schalke 04. Cele două echipe se vor mai întâlni în data de 26 noiembrie, în Germania.
Sursa: Mediafax
Căpitanul echipei Schalke 04, Benedikt Howedes, a declarat că dacă el şi colegii săi vor fi la fel de concentraţi în meciul cu Steaua ca în partida din Bundesliga cu Mainz, miercuri victori