Conform obiceiului, şi la manifestarea de la Ţebea s-a lăsat cu huiduieli. Nu multe, dar suficiente pentru a pune o (nouă) pată pe una dintre manifestările cu caracter naţional. Ţinta, şi de această dată, a fost preşedintele Traian Băsescu. Protestatarii, majoritatea nemulţumiţi şi cu oarecare sentiment de frustrare. Majoritatea contestând legitimitatea preşedintelui, dar şi unele măsuri antipopulare în care Traian Băsescu a fost implicat, direct sau indirect.
Cum Constituţia garantează libertatea de opinie, dreptul la manifestaţii publice şi, în general, tot felul de libertăţi, problema nu constă în huiduirea efectivă a preşedintelui Băsescu. În fond, Băse a mai fost huiduit de nenumărate ori, şi nu de vreo 200 de voci dispersate, ci de mii şi zeci de mii de nemulţumiţi. Problema e de conduită naţională…
Nu îl apăr pe Traian Băsescu, ci ideea ca atare. Manifestarea de la Ţebea este, chiar dacă neoficial, o sărbătoare de referinţă naţională, aşa cum la fel pot fi numite şi Ziua Marinei, Târgul de Fete sau pelerinajul de Sfânta Maria de la Micula. Într-adevăr, nu se ridică la rangul unei sărbători ca Ziua Naţională, dar şi acolo am asistat la huiduirea unor oficialităţi.
Spre exemplu, nu mi-a plăcut niciodată de Ion Iliescu, în calitatea sa de preşedinte al României. Sintagma „Sărac şi cinstit” nu e suficientă pentru a fi un bun preşedinte. Mi-au displăcut în special prestaţiile sale externe, unde se părea că avem un preşedinte-marionetă, slab vorbitor de limbi străine şi parcă temându-se să susţină interesele României. Repet, mi-a displăcut şi n-am pregetat să-l critic, atunci când am avut ceva de criticat. Dar nu mi-am permis niciodată să-l huidui în momentul în care participa la o manifestare considerată a întregii ţări. Mai mult, i-am apostrofat de fiecare dată pe cei care au început să huiduie în momentele solemne, când se cânta Imnul sau
