E deja a treia duminica de manifestantii publice impotriva mineritului cu cianuri de la Rosia Montana. La ora 17:00, la Universitate sunt cateva sute de persoane.
Protestatarii produc un sunet asurzitor, de pet-uri umplute cu pietricele, tobe si tamburine. "Uniti, salvam, Rosia Montana", se scandeaza sacadat. Nu e un sunet nervos, nu seamana deloc cu zgomotul unui protest.
Oamenii curg siroaie din toate partile. Eugen David, presedintele Alburnus Maior, e insotit de cativa rosieni. Le spune oamenilor, la microfon, sa nu renunte la proteste. In Piata, acum e si mai multa lume.
La colturile Facultatii de Arhitectura, stau grupuri de jandarmi tineri, relaxati, aproape nepasatori. Dincolo de fantana, in fata, spre Balcescu, in dreapta, spre Geografie, in stanga, spre Cazinou, sunt protestatarii: mame cu copii, copii cu parinti, hipsteri, universitari, corporatisti, casnice, ecologisti, profesori, preoti, biciclisti. Sunt oameni luminosi, nu au nimic din incrancenarea pe care am vazut-o eu la alte proteste.
Oriunde ma uit, vad pe cineva cunoscut: un sfert din prietenii mei virtuali de pe Facebook sunt in Piata. E un eveniment la care nu doar bifezi "attend", esti fizic acolo. "Doar puterea activa, manifestata nu la TV si nici Facebook, ci numai si numai in strada, a celor multi si constienti, ne poate feri de o catastrofa ecologica si constitutionala", imi spune o veche cunostinta care e, de 15 seri, la Universitate.
Pe treptele de la TNB, vreo 100 de persoane protesteaza fata de eutanasierea maidanezilor. Au incercat sa se asocieze cu manifestantii anti-RMGC, insa nu le-a iesit. Nu neaparat pentru ca manifestantii de la Universitate ar fi pentru eutanasierea maidanezilor, ci, spun ei, nu e bine sa amesteci mesajele.
La 19:00, cu precizia unui ceas elvet