Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu: Când am spus că mă simt în opoziţie, asta nu avea de-a face cu premierul

Publicat in Romania Libera, luni 16 septembrie 2013 ·

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, copreşedinte USL, a precizat, într-un interviu video acordat AGERPRES care va fi difuzat marţi, că afirmaţia sa potrivit căreia se simte liderul opoziţiei nu are legătură nici cu Guvernul, nici cu primul ministru şi a subliniat că e vorba de o opoziţie faţă de puterea pe care simte că USL nu o deţine.

''Atunci când eu am spus că mă simt în opoziţie, asta nu avea de-a face cu Guvernul şi cu primul-ministru. Şi am şi precizat, chiar atunci când am spus-o, că nu e vorba de o opoziţie faţă de Guvern, ci o opoziţie faţă de putere, pe care simt că n-o deţinem. Acum, ce cred liberalii îmi e clar, pentru că cei mai mulţi, dar nu toţi, simt la fel ca mine. Ce cred partenerii de coaliţie, asta este o întrebare. Dacă dânşii se simt într-adevăr la putere, atunci probabil că declaraţia mea că mă simt în opoziţie sau că sunt liderul opoziţiei n-are darul să-i facă fericiţi. Dacă înţeleg şi dânşii - şi eu cred că înţeleg - că am putea greu afirma că suntem pe deplin la putere, atunci probabil că sunt alături de mine şi îngroşăm rândurile opoziţiei la ceea ce este putere şi încă nu ne aparţine'', a explicat Antonescu.

El a exemplificat punctând că USL deţine în Parlament 70% din voturi, dar nu poate face proiectele pe care s-a angajat faţă de cetăţeni.

''Am 70 la sută, am votul cetăţenilor într-o majoritate copleşitoare, doresc să fac nişte proiecte pe care le-am angajat faţă de cetăţeni. Modificarea Constituţiei, să spunem regionalizarea. Ne apucăm de chestiunea asta din prima zi a noului Parlament, o urmărim cu seriozitate, lucrăm, muncim la ea, facem acest proiect, exprimăm voinţa unei majorităţi. Deci, ar părea până acum că suntem la putere. Vine Curtea Constituţională şi ne spune "Da, proiectul e în regulă, e constituţional, e dreptul vostru să-l faceţi, că de-asta sunteţi în Parlament, dar nu vrem noi, şase inşi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu comentează cazul Coldea: Mă bucur că justiţia funcţionează

Mediafax acum 44 minute
Marcel Ciolacu a fost întrebat, sâmbătă, în Timiş, despre cazul Coldea. „Mă bucur că în perioada mea de prim-ministru justiţia funcţionează şi constatam o oarecare normalitate: nu mai vedem girofarurile din timpul nopţii, oameni luaţi noaptea când p

Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, într-o lizieră de salcâmi / Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul

News.ro acum 3 ore
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul.

Femeie de 72 de ani moartă după ce fiica ei care era la volan ar fi adormit și a intrat într-un TIR

Ziare.com acum 3 ore
O mașină a intrat într-un autotren în județul Galați, la ieșirea din localitatea Piscu spre Tecuci, în dimineața zilei de sâmbătă, 25 mai. Autoritățile transmit că femeia care conducea autoturismul ar fi adormit. În urma accidentului, mama șoferiței

Aterizare de urgență pentru elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian

HotNews acum 59 minute
Elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian a fost nevoit sâmbătă să efectueze o aterizare de urgenţă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, relatează AFP. Prim-ministrul armean Nikol Pașinian susține o conferință de

Marcel Ciolacu: Am văzut o îngrijorare a Rusiei că lucrează o companie cu 3.000 de angajaţi pe Autostrada Moldovei 24 de ore din 24 / Ţara noastră e o ţară foarte sigură / Rusia nu va ataca România

News.ro acum 46 minute
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Ciolacu a subliniat că Rusia are o îngrijorare că în România se lucrează 24 de ore din 24

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum o ora
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

UPDATE - Vâlcea: O maşină a avariat o conductă de gaz şi s-au înregistrat scurgeri importante / 12 persoane, evacuate / Furnizarea gazului, oprită

News.ro acum 46 minute
O maşină a avariat o conductă de gaz în localitatea vâlceană Valea Cheii. S-au înregistrat scurgeri importante de gaz, iar pompierii evacuează persoanele din şase locuinţe învecinate. Furnizarea gazului a fost sistată. UPDATE: ISU Vâlcea precizează

Atenționare pentru românii care călătoresc în Franța. Cele mai multe zboruri spre aeroportul Orly din Paris vor fi afectate de grevă

Ziare.com acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru românii care se află în Franța, tranzitează țara sau intenționează să zboare spre Hexagon, după ce sindicatul controlorilor de trafic aerian, UNSA-ICNA, a lansat un apel la

Salvamont România: Un mort şi cinci răniţi, în ultimele 24 de ore pe munte / 8 apeluri pentru intervenţii

News.ro acum 4 ore
Salvamont România anunţă, sâmbătă, că, în ultimele 24 de ore, o peraoană a murit pe munte, fiind predată medicilor legişti, alte cinci persoane fiind rănite şi predate echipajelor medicale. ”În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont

Fost agent CIA a pledat vinovat pentru spionaj în favoarea Chinei. Alexander Yuk Ching Ma a lucrat la FBI până în 2012

Ziare.com acum o ora
Un fost agent CIA, principala agenţie americană de informaţii, Alexander Yuk Ching Ma, în vârstă de 71 de ani, a pledat vinovat de ”conspiraţie în vederea colectării şi livrării de informaţii despre apărarea naţională” Chinei, anunţă Departamentul a

Vremea

București
acum

25°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

23°
sâm.

16°/23°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

12°/25°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°