Service-urile auto vor intra în legalitate sau, după caz, vor dispărea, din 2014. Odată cu intrarea în vigoare a impozitului forfetar, majoritatea atelierelor de reparaţii auto vor trebui să plătească la stat sume exorbitante, indiferent de activitatea desfăşurată în cursul anului, respectiv dacă au clienţi sau nu. Potrivit specialiştilor din domeniul auto, acestă măsură se va dovedi dezastruoasă pe termen lung.
Impozitul forfetar aplicat service-urilor auto ar putea destabiliza puternic piaţa, a declarat pentru cotidianul PUTEREA directorul general al Asociaţiei Societăţilor de Service Auto Independente, Cristian Muntean. „Noi am calculat impozitul forfetar pentru un service de 1.000 de metri pătraţi, echipat în totalitate, acesta ajungând la 30.000 de euro pe an. Este o mare greşeală. Această decizie va genera o creştere cu 30% a intrării în clandestinitate a service-urilor şi o ieşire totală din piaţă a 20-25% dintre atelierele existente”, a spus Cristian Muntean. În opinia sa, dezastrul va fi vizibil peste un an de la aplicarea noului tip de impozit, când se va trage linia. Potrivit directorului ASSAI, la momentul actual există circa 4.000 de service-uri clandestine în România, adică 100 pe judeţ.
Cristian Muntean atrage atenţia că cele mai afectate de noua măsură vor fi service-urile de reprezentanţă. „Nu numai că ele îşi plătesc deja toate taxele şi impozitele, dar au şi costuri suplimentare cu licenţa şi achiziţia de aparatură nouă, pentru menţinerea standardelor prevăzute în contract. Vor avea foarte mult de suferit în urma aplicării impozitului forfetar. Cei mai afectaţi vor fi cei cinstiţi, iar, la finalul anului, vor dispărea de pe piaţă aproximativ 50% din service-uri, fie prin intrarea în clandestinitate, fie prin ieşirea din sistem”, a mai spus Cristian Muntean.
APIA, consultată cu privire la textul legii
Măsura aplicării impo