Să ne imaginăm că proiectul minier Roşia Montană va porni şi că legea specială pregătită de Victor Ponta pentru Gold Corporation, cea care prevede exproprieri în interes privat asimilat cu cel public şi naţional, va trece de Parlament.

Corporaţia va fi foarte mulţumită, cei câteva zeci sau sute de mineri vor porni voioşi la lucru, bugetul ţării se va rotunji şi el, toată lumea va fi fericită. Sigur, vor dispărea câţiva munţi, se vor surpa acele galerii romane, în ciuda vigilenţei ministrului culturii, ochelaristul Daniel Barbu, cianurile se vor mai infiltra ici-colo în moşia Apusenilor, dar banii vor suna ademenitor, iar locurile de muncă se vor multiplica de la sine, pe orizontală. Şi va fi o lecţie de succes şi pentru alte companii, la fel de abile în acţiunea lor de lobby, care şi ele vor convinge tânărul, competentul şi integrul guvern român de necesitatea altor exproprieri, tot pe modelul interesului naţional. În fond, ce e mai important decât faptul ca guvernul să aibă cu ce să plătească salariile poliţiştilor, medicilor, profesorilor, pensiile oamenilor în vârstă etc.? Când se va zvoni, la Bursa din Toronto, dar şi la celelalte burse, că România expropriază în funcţie de mărimea investitorului, afluxul de capital va fi zdrobitor. Nu vom mai face faţă acestui adevărat paradis fiscal, iar România va atrage mai mulţi bani ca Elveţia şi, spre deosebire de micuţa ţară montană (dar nu roşie!), noi nu vom îngheţa acei bani în bănci, pentru că nouă ne place să muncim, cum zic minerii roşieni, noi vrem să intrăm în abataj şi să ne bucurăm la descoperirea filoanelor de aur. Un sentiment al mândriei naţionale va pune stăpânire pe toţi: unii vor fi pirotehnişti la Chevron, la gazele de şist, alţii se vor îmbarca pe imensele platforme petroliere marine de pe litoralul Mării Negre (să ne ierte soţiile care se vor plictisi acasă, dar asta e viaţa de nevastă de marinar,