Un echipaj mixt poliţie-jandarmi, aflat în executarea serviciului pe raza oraşului Liteni, a identificat, sâmbătă dimineaţă, pe DJ 208A, după pasajul la nivel cu calea ferată din zona „Cioroi“, un autoturism suspect, în care nu se afla nicio persoană.
Lângă terasamentul căii ferate se aflau Ioan T., de 19 ani, şi Marian T., de 22 de ani, ambii din oraşul Liteni, iar la o distanţă de aproximativ 20 de metri de aceştia, în vegetaţia de pe margine, a fost găsit un colet format din doi saci.
În prezenţa celor două persoane identificate la faţa locului şi a unui martor asistent, informează IPJ Suceava, s-a procedat la deschiderea celor doi saci, constatându-se că în interior se aflau 960 pachete de ţigări de provenienţă extracomunitară.
Suspecţii au declarat că autoturismul staţionat pe marginea drumului este al tatălui lor, iar ţigările nu le aparţin.
Marfa a fost ridicată în vederea confiscării, cercetările fiind continuate pentru stabilirea provenienţei acesteia.