Aurul românesc ia mințile străinilor care vor cu orice preț să pună mâna pe el. Deși resursele României indică o rezervă de 6.000 de tone de aur, românii sunt cerșetorii Europei. Câtă dreptate a avut Octavian Goga cu poezia lui, referitoare la aurul munților țării și că noi, românii, cerșim din poartă-n poartă. O poezie scrisă în urmă cu mai bine de 40 de ani, este la fel de autentică și reală chiar și în aceste zile. Proiectul de lege făcut de Guvernul Ponta, cu dedicație pentru canadienii de la Gabriel Resources, a scos românii în stradă. Guvernul Ponta, asemeni Guvernului Năstase, vrea să dea aurul României, pe nimic. Guvernul Năstase a dat pe mâna austriecilor perla economiei românești, Petrom, dar și resursele de petrol și gaze naturale, pe nimic. Pe același principiu, Guvernul Ponta vrea să dea aurul de la Roșia Montană, canadienilor, pe o redevență de 6% și să lase în loc dezastru ecologic. Din punctul de vedere al zăcămintelor de aur cunoscute, România, prin Roşia Montană, este printre primele opt ţări din lume. Avem însă şi zăcăminte explorate, dar a căror exploatare nu a intrat încă în discuţie. Astfel că potrivt specialiştilor, mai sunt 6.000 de tone de aur în subteranul ţării.
Din păcate, din tot aurul extras până acum din România doar 24% a fost în beneficiul poporului român, restul a luat drumul Imperiului Roman, apoi al Ungariei şi al Austriei.
Pe primul loc în top 50 mondial al zăcămintelor neexploatate, după resursele in situ, se află depozitul Pebble, din SUA, Alaska, aflat în proprietatea Northern Dynasty/Anglo American şi estimat la 107,3 milioane uncii. Pe poziţia a doua se află depozitul KSM, din Canada, deţinut de Seabridge Gold, şi evaluat la 63,79 milioane de uncii.
Zăcământul de la Roşia Montană se situează pe locul 17 în top 50 mondial al zăcămintelor neexploatate. Un alt zăcământ din România, di