Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Partidul Comunist din China, îngrijorat de creşterea divorţurilor

Publicat in Adevarul, luni 16 septembrie 2013 ·

Divorţul unei cunoscute artiste chineze, Faye Wong, a stârnit dezbateri aprinse în China cu privire la extinderea fenomenului, considerat până în urmă cu puţini ani „foarte ruşinos“ pentru o familie chineză. Despărţirea intens mediatizată a vedetei a adus în atenţia publicului chinez schimbările ce au loc în familia tradiţională din China, odată cu „liberalizarea“ societăţii. Li Yinhe, un sociolog şi sexolog chinez recunoscut, a declarat că rata divorţurilor a crescut de la aproximativ 2% în anii 70, la peste 20% în ziua de astăzi, marcând tranziţia dramatică a ţării dintr-o societate rurală spre mediul urban. În opinia lui Li, acesta este unul dintre motivele de bază ale creşterii destrămării familiei chineze. Mass media de stat a raportat că anul trecut s-au înregistrat peste 3 milioane de divorţuri. În Shanghai, unul dintre centrele urbane ale Chinei, rata divorţului s-a mărit cu 13% într-un singur an, conform publicaţiei Global Times. Alţi sociologi susţin că divorţurile sunt cauzate de o sumă de factori aventurile extra-conjugale, disputele familiale, problemele sexuale din cuplu, precum şi divergenţele în privinţa creşterii copiilor. „Nu demult, divorţul era încă considerat o ruşine, chiar un dezastru social, pentru majoritatea familiilor chineze, lăsând un stigmat pe viaţă celor divorţati“, susţin unii sociologi chinezi. În ziua de astăzi, presa chineză a remarcat că tinerii chinezi sunt mult mai puţin dispuşi să rămână într-un mariaj nesatisfăcător, doar din cauza presiunilor părinţilor. „În trecut, aventurile extramaritale erau controlate atent de unitatea muncii din care făceau parte, iar cei care greşeau, erau aspru pedepsiţi. După Revoltuţia Culturală, unităţile de muncă nu au mai avut control asupra acestor chestiuni“, a declarat Li Yinhe. Analiştii citaţi de mass media de stat avertizează asupra unor efecte catastrofale ale acestui fenomen faţă de s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum o ora
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 37 minute
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Egiptul va lăsa să intre ajutorul umanitar în Gaza prin punctul Kerem Shalom, anunță Casa Albă

Adevarul acum o ora
Preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi s-a angajat, într-o discuţie cu omologul său american Joe Biden, să „lase să treacă asistenţa umanitară” în Fâşia Gaza prin punctul de trecere de la Kerem Shalom, din sudul Israelului, a transmis vineri Ca

Putin cere reluarea negocierilor de pace cu Ucraina, dar contestă legitimitatea lui Zelenski

G4Media acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut vineri reluarea negocierilor de pace cu Ucraina, deşi a contestat legitimitatea omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, al cărui mandat a expirat, în timp ce ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba l

Rareș HOPINCĂ, candidatul PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, anunță modernizarea și dotarea școlilor: „Investiții în siguranța și confortul copiilor”

Gandul acum 40 minute
Rareș Hopincă, fost prefect al Bucureștiului și actual candidat PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, a anunțat că școlile din Sectorul 2 al Capitalei vor intra într-un amplu proces de renovare, modernizare și dotare cu echipamente „smart”. „Educația și

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum o ora
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 2 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 7 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 4 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 7 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Vremea

București
acum

20°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

23°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°