Fiica unui înalt responsabil al forţelor de securitate din Coreea de Nord s-a refugiat în Coreea de Sud, un gest rar în rândul membrilor elitei din singura ţară din lume condusă de o dinastie comunistă, a anunţat astăzi un activist. Sursa: Reuters
Tânăra de 19 ani, identificată doar drept Han, este fiica unui comandat al poliţiei din capitala Phenian, care depinde de Ministerul Securităţii Publice, a precizat pentru agenţia de presă franceză un militant pentru drepturile omului care a ajutat-o să fugă.
Han studia la o universitate din Beijing atunci când a decis să fugă în Coreea de Sud, trecând printr-o altă ţară - traseul obişnuit urmat de transfugi - în mai, a adăugat militantul, sub protecţia anonimatului, preluat de Agerpres, fără a menționa numele țării de tranzit.
Dacă fugarii sunt arestaţi în China, ei sunt trimişi înapoi în Coreea de Nord, unde riscă o condamnare într-un lagăr de muncă sau chiar execuţia.
În cazul celor care sosesc, teferi şi nevătămaţi, în Coreea de Sud, regimul nord-coreean îi persecută, adesea, pe membrii familiei rămaşi în ţară.
Majoritatea transfugilor din Coreea de Nord vor să scape de sărăcie şi foamete. În schimb, dezertările în rândul elitei, care beneficiază de numeroase avantaje materiale, sunt foarte rare.